Sărbători pascale, în siguranță! DSVSA Brăila va intensifica controalele!

În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada premergătoare şi în timpul sărbătorilor pascale, respectiv 18.03 – 30.03.2024 (sărbătorile pascale catolice) şi 22.04 – 04.05.2024 (sărbătorile pascale ortodoxe) când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte, considerăm necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum şi intensificarea controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte alimente de origine animală şi nonanimală.

Director  Executiv, Dr. Costică PELTEA

În acest sens, DSVSA Brăila va dispune următoarele acţiuni:

Acţiunile tehnico-administrative:

  • Asigurarea permanenţei la sediul DSVSA Brăila, CSVSAO Brăila şi CSVSAOficiale, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, cu afişarea programului de lucru, a numelui medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare;
  • Asigurarea necesarului de personal sanitar veterinar în vederea efectuării  expertizei cărnii în toate pieţele agroalimentare şi în locurile special amenajate în care vor fi valorificate carnea şi celelalte produse de origine animală, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică;
  •  Asigurarea permanenţei cu personalul sanitar veterinar pentru efectuarea controlului oficial în unităţile care produc, prelucrează, depozitează, comercializează produse de origine animală şi nonanimală precum şi pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale din judeţ şi din toate pieţele agroalimentare autorizate.

Acţiunile care se vor întreprinde de către DSVSA Brăila pentru produsele de origine animală :

 1.Comercializarea mieilor vii  – mieii vii se pot comercializa în locuri special amenajate, însoţiţi de :

  • Certificat sanitar veterinar pentru transportul animalelor vii
  • Formular de miscare F2.

Ambele documente se eliberează de către medicul veterinar de liberă practică din localitatea  din care provin animalele.

Obligatoriu, mieii vii vor fi individualizaţi (cu crotalie dublă din care una cu microcip).

Mieii vii se vor putea comercializa şi la abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru această activitate.În acest caz, mieii trebuie să fie însoţiţi de Certificat sanitar veterinar pentru transportul animalelor vii, Formular de mişcare F2 (pentru mieii proveniţi din gospodăriile populaţiei), Document de mişcare a animalelor vii (pentru mieii proveniţi din exploataţii profesionale) şi informaţii lanţ alimentar.

Având în vedere situaţia epidemiologică la nivel naţional privind pesta porcină africană (PPA), este obligatorie respectarea cu stricteţe a condiţiilor de biosecuritate privind mişcarea mieilor.

În acest sens, în zonele de restricţie, consecutive unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, mişcarea mieilor destinaţi sacrificării se va face cu respectare prevederilor Directivei CE nr.60/2002, astfel:

  • În zona de protecţie: “nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploataţie, nici nu poate ieşi din aceasta fără autorizarea autorităţii competente”
  • În zona de supraveghere: “nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieşi din exploataţie fără autorizarea autorităţii competente în următoarele şapte zile de la stabilirea zonei”.

De asemenea, tot în acest sens, reprezentanţii DSVSA Brăila  au desfășurat, în perioada 29.03 – 30.03.2024, și vor desfăşura controale oficiale în trafic, în echipe mixte cu reprezentanţi ai IPJ Brăila, în perioada 02.05 – 04.05.2024, asupra mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcinelor vii precum şi asupra mijloacelor auto proprietate personală, pentru verificarea mişcării porcinelor vii provenite din gospodăriile populaţiei şi a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc destinate consumului propriu, obţinute de la porcii vii proveniţi din gospodăriile populaţiei.

2.Comercializarea mieilor sacrificaţi

Conform prevederilor transmise de ANSVSA referitoare la implementarea legislaţiei sanitare veterinare care stabileşte regulile generale şi specifice de igienă aplicabile sacrificărilor de ovine (tineretului ovin – miei) în perioada sărbătorilor pascale 2024, tineretul ovin(mieii) se va sacrifica în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine.

Abatorul autorizat sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor, pe teritoriul judeţului Brăila, unde se pot sacrifica mieii la solicitarea fermierilor este: SC DINAMEL TRADE SRL – Şos.Baldovineşti nr.16, Brăila.

În cazul mieilor destinați sacrificării se vor avea în vedere urmatoarele:

  • controlul stării de sănătate a animalelor și admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public numai a animalelor care sunt sanatoase, crescute în gospodării, ferme și localități indemne de boli transmisibile;
  • verificarea respectării reguluilor de bunastare a animalelor în timpul transportului și în timpul tăierii, în toate unitățile aprobate pentru tăierea mieilor;
  • animalele vor fi însoțite de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora precum și documente care să cuprindă informații despre lanțul alimentar.

În cazuri exceptionale, sacrificarea mieilor se poate realiza și în centrele organizate în condițiile legii și amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinară.

Spațiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricții din motive de sănătate a animalelor în care sunt respectate condițiile stabilite în Reg.(CE) nr.1/2005 (privind protecția animalelor în timpul transportului), Reg.(CE) nr.852/2004 (privind cerințele generale de igienă pentru alimente) și Reg.(CE) nr.853/2004 (privind norme specifice de igienă a alimentelor de origine animală).

Activitatea de sacrificare a mieilor în spațiile amenajate temporar se va putea realiza strict în perioada 22.04 – 03.05.2024  între orele 07 ºº – 17 ºº.

Marcarea carcaselor de miei rezultate în urma sacrificărilor în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare se realizează cu o marcă de sănătate de formă ovală, în conformitate cu prevederile din Anexa II la Reg.(CE) nr.627/2019.

Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în centrele (locurile) amenajate temporar, se obține numai la cererea directă a consumatorilor și se va comercializa către aceștia numai după efectuarea examenului ante și post mortem, neputând fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

Este interzisă depozitarea și comercializarea cărnii de miel în spații improvizate în care nu sunt asigurate o temperatura adecvată și condiții de igienă corespunzătoare.

Marcarea cărnii (carcaselor) de miel rezultată în urma sacrificărilor în centrele (locurile) amenajate temporar se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul județului urmat de codul numeric acordat de DSVSA județeană.

Este interzisă organizarea și amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricții din motive de sănătate a animalelor.

Referitor la funcționarea spațiilor amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor, aceasta se poate realiza numai:

  • la solicitarea scrisă a primăriilor/ prefecturilor/ fermierilor/ crescătorilor pentru organizarea unor asemenea locuri unde mai mulți fermieri / crescători de ovine să sacrifice mieii;
  • in urma efectuarii unei analize de risc;
  • in urma evaluarii obiectivelor.

Mieii sacrificați în gospodăria proprie nu se marchează; aceştia şi produsele rezultate se utilizează pentru consumul familial.

3.Comercializarea ouălor

Ouăle provenind din centrele de ambalare autorizate se vor transporta numai cu mijloace de transport autorizate. Ele vor trebui să fie marcate cu un număr distinct : cod identificare al exploataţiei.

Suplimentar, ouăle româneşti sunt marcate şi cu data durabilităţii minimale, care este de 28 zile de la ouat.

Ouăle valorificate de către producătorii particulari vor fi examinate ovoscopic de către personalul veterinar în pieţele agroalimentare.

Sunt interzise de la comercializare ouăle cu coaja crăpată sau lovită, precum şi ouăle de palmipede (raţe, gâşte).

4.Comercializarea laptelui si produselor lactate

Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi , trebuie să provină de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui.

Laptele şi produsele lactate se pot comercializa de către crescătorii de animale în spaţii autorizate ( pieţe agroalimentare) în condiţiile în care producătorii deţin:

  • document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor pentru vânzare directă sau vânzare cu amănuntul;
  • fişa de sănătate a animalelor;
  • carnet de sănătate al vanzatorului, cu viza medicului uman;
  • buletin de analiza din care sa rezulte conformitatea laptelui crud cu prevedrile Reg.CE nr.853/2004 sub raport NTG, NCS.

Comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.) sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.

Trasabilitatea brânzeturilor obţinute de micii producători se asigură prin aplicarea unor metode de etichetare care să conţină informaţii referitoare la :

  • denumirea produsului
  • numele producătorului
  • locul producerii
  • data obţinerii.

Aceste informaţii pot fi furnizate prin aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive, prin utilizarea de pungi imprimate, prin afişarea lor – în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării – pe tăbliţe sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului.

5.Comercializarea peştelui şi produselor din pescuit

Peştele şi produsele din pescuit se comercializează în spaţii şi locuri înregistrate sanitar veterinar care îndeplinesc cerinţele legale stabilite pentru desfăşurarea acestei activităţi, însoţit de etichete şi alte documente, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic.

Peştele şi produsele din peşte comercializate nu trebuie să fie infestate cu paraziţi vizibili şi să fie corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic, peştele trebuie să fie aşezat pe pat de gheaţă pe toată perioada de expunere şi comercializare.


Acţiunile care se vor întreprinde de către DSVSA Brăila pentru produsele de origine nonanimală :

        – Verificarea respectării cerinţelor de igienă şi de trasabilitate în unităţile de fabricare a produselor de panificaţie şi patiserie, precum şi în unităţile de comercializare a produselor alimentare de origine non-animală specifice acestei sărbători.

Comercializarea produselor alimentare în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, sau în sistem stradal, fără asigurarea temperaturii şi a condiţiilor de igienă corespunzătoare este strict interzisă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry