Activități marcante organizate cu ocazia ”Zilei Internaționale a Educaţiei în Penitenciare”
În data de 14 octombrie a.c., Penitenciarul Brăila a organizat activități dedicate marcării Zilei Internaționale a Educației în Penitenciare, demers desfășurat la nivelul întregului sistem penitenciar.
Pentru a marca acest eveniment, specialiștii din cadrul Serviciului Educație din Penitenciarul Brăila au derulat cu persoanele private de libertate activități specifice.
Astfel, 9 elevi ai Colegiului Tehnic „C.D. Nenițescu” Brăila, alături de personal didactic, au efectuat o vizită la Penitenciarul Brăila, pentru a marca ziua de 13 octombrie – Ziua Naţională a Educaţiei în Penitenciare, eveniment inițiat și organizat la nivelul întregului sistem penitenciar prin intermediul personalului Serviciului de Educație .
”Activitatea derulată în cadrul proiectului ” Să prețuim libertatea” coordonată de I.P. Valentin – Șef Serviciu Educație în cadrul Penitenciarului Brăila, a constat în vizitarea penitenciarului cât și în interacțiunea elevilor cu persoanele care execută pedepse privative de libertate urmărindu-se îmbunătăţirea percepţiei cu privire la instituţia penitenciară şi la conştientizarea de către elevi, a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului, susţinută de importanţa respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc”, a declarat Comisar şef de poliție penitenciară Simona Kober, purtător de cuvânt al instituției.
După efectuarea vizitei, elevii au purtat discuții libere cu un grup de 10 deţinuţi participanţi la proiect cât și cu personal al penitenciarului. Temele abordate au vizat, în principal, aspecte cu privire la cauzele, motivele, contextul comiterii de infracţiunii, precum și efectele privării de libertate. Interacţiunea cu deținuții şi mărturia experienţei acestora au avut ca scop asumarea şi învăţarea unor atitudini şi comportamente dezirabile social şi respingerea celor cu consecinţe negative.
Comisar de poliție penitenciară Simona CALU – director Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Brăila a evidențiat funcţia educativă a serviciului penitenciar prin implicarea acestuia în acţiuni de prevenire a infracţionalităţii juvenile și consolidarea capacităţilor prospective pentru adolescenţii aflaţi în faza de dezvoltare orientată către ţeluri imediate, contextuale, prin garantarea unei experienţe pedagogice, constructive pentru participanţi, în ceea ce privește importanța educației în penitenciare, a fost subliniat unul din beneficiile ei, atât pe timpul detenției prin caștigarea unui număr de 30 de zile la absolvirea unui an școlar și a unui număr de 30 de credite/semestru, cât și în afara penitenciarului, deținuții școlarizați având șanse mult mai mari de reintegrare socială, mai ales prin prisma faptului că aceștia își găsesc mult mai ușor un loc de muncă.
”Tot în data de 14 octombrie în cadrul proiectului de activitate „Vizită în comunitate” derulată la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila au participat alături de specialiști din cadrul Serviciului Educație au participat la activitate un număr de 14 deținuți
Activitatea a constat în prezentarea şi conştientizarea importanţei educaţiei în plan personal, în general şi a celei din mediul carceral, în mod particular, prezentare realizată de reprezentanţii penitenciarului şi ai instituţiei partenere (materiale PowerPoint), urmată de discuţii libere, comentare de citate şi s-a finalizat cu realizarea a câte un colaj de membrii fiecărei grupe de lucru (3 grupe)”, a declarat Comisar şef de poliție penitenciară Simona Kober, purtător de cuvânt al instituției.
Activitatea a fost susţinută de către domnul profesor Ion Volcu – Șef Serviciu Colecții Speciale (prezentări şi discuţii) şi de către doamna Mara Ionaşcu (la grupele de lucru pentru realizarea colajelor) din cadrul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila. Materialele necesare realizării proiectului au fost puse la dispoziţie de către instituţia parteneră.
La finalul activităţii, colajele realizate au fost expuse şi au rămas în holul instituţiei partenere.
Educația realizată în cadrul Penitenciarului Brăila are ca principal scop derularea de activități care să contribuie, la modificarea, în sens pozitiv, a comportamentului persoanelor private de libertate, în acord cu cerințele societății.
Recunoașterea profesională internațională și sublinierea importanței funcției educative a instituțiilor de detenție s-a materializat și în contextul colaborării cu European Prison Education Association (EPEA). În acest sens, începând cu anul 2014, Administrația Națională a Penitenciarelor a fost parte a demersurilor privind celebrarea zilei de 13 octombrie, ca Zi Internațională a Educației în Penitenciare, subliniind astfel importanța funcției educative a instituțiilor de detenție și esența intervenției recuperative, organizate si derulate cu persoanele care executa sanctiuni privative de libertate, organizând activități tematice, valorizate la nivel european.
{os-gal-56}