La data de 30 ianuarie, elevii și profesorii Liceului Teoretic „Panait Cerna” au organizat o activitate care să marcheze Ziua internațională a nonviolenței în scoală.
Activitatea a fost organizată în cadrul Proiectului Județean “Bullying-ul poate ucide”- Ediția a III-a, proiect inclus în programul național de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”.
La activitate au participat aproximativ 80 de elevi din clasele a IX-XI-a, profesorii Aurelia Ion, Raluca Sima și Catalina Trufaș – coordonatorul proiectului. Totodată a fost prezent și consilierul școlar prof. Cristina Nazare, dar și reprezentanți ai Biroului de Siguranță Școlară – Brăila.
În cadrul activității au avut loc discuții pe tema violenței în școală, au fost prezentate materiale video cu mesaj educativ, au fost prezentate câteva afișe și colaje realizate de elevi, prin care aceștia și-au exprimat mesajul lor împotriva violențelor de orice tip.
Un alt moment al întâlnirii a fost acordarea diplomelor pentru participanții la Concursul Național de creație virtuală ,,Vocea ta e soluția” lansat de Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației, concurs la care una din echipele liceului nostru a câștigat etapa județeană și s-a calificat la cea națională.