
Pentru anul de angajament 2026, au fost înregistrate 559 de cereri inițiale, valoarea totală a sprijinului financiar solicitat fiind de 179.092.538 de euro. Fondurile sunt destinate fermierilor care investesc în îmbunătățirea condițiilor de creștere și exploatare a animalelor din sectoarele suin și avicol.
Potrivit datelor MADR, în primele nouă luni ale anului 2026, corespunzătoare trimestrelor I, II și III, au fost depuse 1.139 de deconturi justificative, în valoare totală de 86.479.856 de euro. Acestea vizează sprijinul pentru porci grași, pui de carne și pui de curcă.
Peste 81 de milioane de euro pentru bunăstarea porcinelor
În cadrul pachetului destinat bunăstării porcinelor au fost înregistrate 257 de cereri inițiale, valoarea estimată a sprijinului solicitat fiind de 81.009.615 euro.
Pentru primele trei trimestre ale anului 2026, crescătorii au depus 605 deconturi justificative pentru porci grași, în valoare cumulată de 34.329.301 euro.
Aproape 98,1 milioane de euro pentru sectorul avicol
Pentru bunăstarea păsărilor au fost depuse 302 cereri inițiale, valoarea sprijinului solicitat ajungând la 98.082.923 de euro.
În același interval, au fost înregistrate 534 de deconturi justificative pentru pui de carne și pui de curcă, în valoare totală de 52.150.555 de euro.
Reprezentanții MADR susțin că finanțarea urmărește să ofere stabilitate și predictibilitate crescătorilor de animale, să încurajeze respectarea unor standarde superioare de bunăstare și să contribuie la creșterea competitivității fermelor românești.
Ce trebuie să știe fermierii despre calendarul pentru 2027
Următoarea etapă este programată pentru luna ianuarie 2027, când fermierii vor putea depune deconturile justificative pentru trimestrul IV al anului 2026, aferente porcilor grași, puilor de carne și puilor de curcă.
Tot în ianuarie va avea loc depunerea deconturilor justificative anuale pentru animalele de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe montate, găini ouătoare și găini de reproducție din rase grele.
De asemenea, începând cu prima zi lucrătoare a anului 2027, va fi deschisă sesiunea de depunere a cererilor inițiale pentru noul an de angajament.
MADR estimează că toate plățile aferente anului de cerere 2026 vor fi finalizate până la 30 iunie 2027.
Pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului de procesare, documentele necesare se transmit exclusiv online, prin platforma electronică disponibilă pe site-ul APIA, www.apia.org.ro.
Ghidurile informative și condițiile de eligibilitate pentru intervenția DR-06 sunt stabilite prin OMADR nr. 537/2024 și pot fi consultate pe pagina oficială a instituției.