Domnule Nicușor Dan, trebuie să lămurim un lucru elementar, pe care se pare că funcția prezidențială riscă să vă facă să-l uitați: Instituția Președinției României nu este sufrageria dumneavoastră, de unde dați afară pe cine vă deranjează, pe cine nu vă place sau pe cine îndrăznește să vă vorbească fără să vă ceară voie.
Palatul Cotroceni nu este casa lui Nicușor Dan. Nu este proprietatea personală a celui care ocupă vremelnic funcția de președinte. Este sediul unei instituții fundamentale a statului român, finanțată din bani publici și supusă legilor acestei țări. Iar dumneavoastră nu sunteți proprietarul ei, ci doar persoana care exercită temporar funcția prezidențială, în urma votului primit de la cetățeni.
Ca să ne înțelegem, nu ați primit România pe persoană fizică și nici Palatul Cotroceni cu drept de proprietate. Ați primit un mandat, nu un cec în alb. Sunteți acolo pentru o perioadă limitată, până când românii vor decide altceva. Un chiriaș vremelnic al unei funcții publice, nu stăpânul instituției.
Iar episodul cu jurnalistul Ovidiu Vanghele este mai mult decât o ieșire neinspirată. Este o demonstrație îngrijorătoare despre felul în care înțelegeți raportul dintre putere, presă și libertatea de exprimare.
Ați anunțat public că jurnalistul nu va mai avea acces la conferințele dumneavoastră de presă pe durata mandatului, invocând injurii pe care acesta vi le-ar fi adresat în trecut. Cu alte cuvinte, ați transformat o nemulțumire personală într-o sancțiune instituțională. Dar funcția prezidențială nu este un instrument de reglare a conturilor personale. Dacă un jurnalist vă critică, vă ironizează sau vă adresează cuvinte care nu vă plac, aveți la dispoziție aceleași mijloace legale pe care le are orice cetățean. Nu puteți însă confunda orgoliul personal cu prerogativele funcției.
Mai mult, Legea 544/2001 este cât se poate de limpede. Articolul 18 prevede că acreditarea jurnaliștilor nu poate fi refuzată sau retrasă pentru opiniile exprimate în presă, ci numai pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității instituției. Iar articolul 19 stabilește că autoritățile publice nu pot interzice accesul reprezentanților mass-media la acțiunile publice organizate de acestea.
Așadar, nu este vorba despre cât de mult vă place sau nu vă place un jurnalist. Este vorba despre lege. Iar legea nu se schimbă în funcție de sensibilitățile celui care ocupă fotoliul prezidențial.
Cât despre replica dumneavoastră referitoare la „colegii miloși” care nu v-au respectat dispoziția, aici lucrurile devin și mai interesante. Poate că acei oameni nu au fost miloși. Poate că au fost pur și simplu cerebrali. Poate că au înțeles că o dispoziție venită de la președinte nu devine automat legală doar pentru că este rostită pe un ton categoric. Și poate că, spre deosebire de dumneavoastră, au făcut diferența dintre o ranchiună personală și obligațiile unei instituții publice.
V-ați înconjurat de consilieri și oameni care ar trebui să vă ajute să înțelegeți limitele funcției, nu să vă confirme fiecare impuls. Dar dacă nu îi ascultați, dacă aveți impresia că le știți pe toate și că simpla dumneavoastră voință este suficientă pentru a pune lucrurile în mișcare, atunci problema nu mai este a consilierilor. Este a dumneavoastră.
Un președinte nu trebuie să fie infailibil. Trebuie însă să fie capabil să accepte că poate greși. Mai ales atunci când este avertizat că încalcă reguli și principii democratice. Nu puteți pretinde respect pentru instituția prezidențială în timp ce vă comportați ca și cum instituția ar trebui să se supună preferințelor dumneavoastră personale. Respectul pentru funcție începe tocmai prin respectarea limitelor ei.
Și încă ceva, dumneavoastră nu îl reprezentați acolo pe Nicușor Dan, omul cu antipatiile, supărările și orgoliile sale. Reprezentați Președinția României, o instituție care trebuie să funcționeze după reguli, nu după dispozițiile de moment ale celui care îi ocupă biroul.
Cotroceniul nu este moșie. Președinția nu este proprietate privată. Iar jurnaliștii nu sunt musafiri care trebuie să se ridice și să plece atunci când gazda se supără.
Ați fost ales să exercitați o funcție, nu să vă comportați ca și cum ați fi fost ales să stăpâniți o țară. România nu are nevoie de un președinte care să nu suporte întrebările incomode. Are nevoie de unul care să le poată înfrunta. Pentru că adevărata autoritate nu se demonstrează interzicând accesul celor care vă deranjează, ci răspunzându-le, chiar și atunci când întrebările lor nu vă convin.
Iar dacă nu puteți face diferența dintre Palatul Cotroceni și sufrageria proprie, poate că ar fi timpul să vă reamintiți cine este, de fapt, proprietarul acestei instituții: statul român, adică noi, cetățenii.
