Orban are nevoie de validare din partea Organizației de la Brăila sau Popa vrea să-l perie pe $efu?

PNL Brăila a transmis astăzi un comunicat de presă prin care ne spune că îl susține pe Ludovic Orban, însă nu precizează și motivul pentru care au simțit să își exprime aceste sentimente.

Practic, liberalii brăileni au răspuns unei rezoluții propusă de deputatul Popa Alexandru, prin care tânărul liberal probabil că vrea să-i amintească lui Orban că există și Brăila pe hartă.

Deși în comunicat se regăsesc cuvinte de laudă la adresa președintelui Ludovic Orban, nu există niciun cuvânt care să explice de ce ar avea nevoie liderul PNL de susținerea organizației de la Brăila.

”Organizația Județeană PNL Brăila îl susține pe domnul Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, dar și întreg Biroul Politic Național.

Performanțele electorale ale partidului sub conducerea lui Ludovic Orban sunt incontestabile. Preluând PNL din Opoziție și ducând o luptă grea, aproape imposibilă, cu partidul condus la acea vreme de Liviu Dragnea, Ludovic Orban și echipa PNL au reușit să câștige alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și să coaguleze în jurul partidului o majoritate parlamentară și o coaliție guvernamentală responsabile, care se bucură de încrederea românilor.

Proiectul liberal de reformare și modernizare a României poate fi pus astăzi în practică datorită lui Ludovic Orban și a modului în care a condus partidul în momente deloc ușoare.

Vremurile pe care le traversăm cer unitate și solidaritate, nu dezbinare și lupte inutile! PNL este un partid viu și democratic, în care contează opiniile oricărui membru, însă acestea trebuie exprimate în interior, pentru ca dialogul rămâne cea mai onestă cale de a remedia orice problemă sau neînțelegere. Actul de guvernare trebuie să fie primordial în contextul provocărilor actuale și așteptărilor pe care le au cetățenii.

Organizația Județeană PNL Brăila îl susține cu toată tăria pe domnul Ludovic Orban, președintele partidului, ales, în mod statutar, de Congresul din 17 iunie 2017.

Propunerea de adoptarea a unei rezoluții de susținere a domnului Ludovic Orban a venit din partea deputatului Alexandru Popa și a fost adoptată de Biroul Politic Județean”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Brăila.

Există două motive pentru care PNL Brăila ar transmite un comunicat atât de prost conceput: ori a pierdut Orban susținerea în PNL si vrea să-i aducă aminte lui Popa că i-a zis pe nume în campania trecută, ori Popa simte că pierde conducerea a celor 10 inși care au mai rămas în PNL și speră ca măcar funcțiile amanetate să-i fie onorate.

PS. Până la urmă, la ce îl susține PNL Brăila pe Orban? Se fac alegeri la asociația de proprietari?

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry