Aeroportul din Ianca se întoarce la MapN! Ministerul nu a dorit să-l cedeze Consiliului Județean pentru valorificarea acestui obiectiv!

Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a prezentat în cadrul ultimei ședințe, la cererea consilierului liberal Marian Căpățînă, situația în care se află aeroportul din Ianca, dar și motivul pentru care acest obiectiv va merge în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale.

”Printr-o adresă a Ministerului de Finanțe ni se cere clar să fim proprietari pe terenurile care sunt ale noastre, sau dacă avem în administrare anumite terenuri(n.r. aeroportul din Ianca) trebuie să întrebăm Ministerul Apărării dacă ne dă în proprietate aceste lucruri. Am făcut o astfel de corespondență cu MapN și nu dorește să ne lase în proprietate acel teren. Am făcut demersuri ca aeroportul să treacă din nou în patrimoniul public al statului, pentru a clarifica partea de patrimoniu public al județului Brăila, așa cum ne cere Ministerul de Finanțe.

Costurile au fost enorme, din 2007 plătim anual undeva la 3 milioane de lei, paza acelui aeroport, unde nu se întâmplă nimic. În momentul de față, pe termen scurt nu avem previziuni de a face ceva acolo, fiind un obiectiv care ține de Ministerul Apărării(…) Scopul nostru este de reducere a cheltuielilor pentru a direcționa bani către sport, sănătate și infrastructură”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Practic, în administrarea Consiliului Județean, fără a avea posibilități reale de valorificare a acestui obiectiv, aeroportul din Ianca era doar o gaură neagră în bugetul județului.

Consilierii județeni au votat ca Guvernul să revoce hotărârea prin care Consiliul Județean administra aeroportul din Ianca. MapN a fost de acord să intre din nou în posesia acestui teren și a cerut o hotărâre de Consiliu Județean în acest sens.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry