Cinematografele ”Central” și ”Unirea” ar putea deveni săli de spectacole! Primăria face pași importanți pentru preluarea lor!

Primarul municipiului Brăila încearcă din nou să preia două foste cinematografe din Brăila. Administrația Dragomir a început aceste demersuri încă din mandatul trecut, însă propunerea nu a fost primită cu succes de către România Film.

Consilierii locali au aprobat de această dată  proiectul de hotărâre privind trecerea sălilor de spectacol cinematografic „Central” și „Unirea” din domeniul privat al Statului Român și din administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „România – Film” în domeniul public al Municipiului Brăila și administrarea Consiliului Local Municipal Brăila. 

Scopul este ca, după preluarea acestor obiective, ele să fie transformate în săli de spectacole de care să beneficieze în mod gratuit toate unitățile de învățământ din municipiul Brăila.

”România Film a încercat o perioadă de timp să mențină aceste cinematografe viabile 4, dar din păcate constatăm cu toții starea în care au ajuns ele. Încă din mandatul trecut am inițiat procedura privind preluarea acestor cinematografe la Primăria municipiului Brăila, dar ne-am lovit ca de un zid de opoziția celor de la România Film în a le transmite Primăriei, preferând să încaseze în unele zone chirii modice și să-și păstreze o sursă de venit pentru angajații lor.

Iată că a fost nevoie să intervină Guvernul pentru a impune trecerea fostelor cinematografe la administrația locală în toate orașele, pentru ca cinematografele să fie reabilitate sau modernizate, nu neapărat pentru destinația lor inițială, dar modernizate neapărat.

Cinematografele Unirea si Central, cele care fac obiectul hotărârii de azi, vor fi reabilitate după preluare, vom introduce în buget sumele respective, astfel încât să fie transformate în săli de spectacole și să fie puse gratuit la dispoziție tuturor unităților de învățământ din municipiul Brăila, dar și altor instituții publice. Dacă cumva instituțiile private vor dori să organizeze acolo diverse conferințe, întâlniri publice sau spectacole, acestea le vor putea închiria. Dar ele vor fi puse gratuit la dispoziție pentru toți copiii din municipiul Brăila care își desfășoară activitatea în grădinițe, școli, licee sau universități”, a transmis primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry