Constructorul garantează finalizarea lucrărilor în noiembrie 2022! Podul ar putea fi pus în circulație în decembrie anul viitor!

Viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu a vizitat astăzi șantierul podului peste Dunăre. Alături de el au fost europarlamentarii Mihai Tudose și Dan Nica, primarii municipiilor Brăila și Galați, președinții CJ Brăila și Galați și parlamentarii PSD din cele două județe.

Înaintea vizitei la pod, Grindeanu a participat, alături de autoritățile locale din cele două județe, la o întâlnire de lucru unde s-au discutat prioritățile în ceea ce privește infrastructura rutieră care va lega podul de restul țării.

”Domnule viceprim-ministru, dacă vom face toți eforturi vom reuși să deschidem, în decembrie 2022, traficul pe podul suspendat, el oricum va fi finalizat în noiembrie. Dacă vom reuși să rezolvăm problema cu Transelectrica, până la jumătatea lui februarie, ca să putem să atacăm viaductul de cale ferată, și să terminăm cumva accelerat, în loc de 13 luni, undeva la 10 luni”, a declarat  Dragoș Burlan, director tehnic Astaldi.

Prezent pe șantier, alături de ministrul Transporturilor, europarlamentarul Mihai Tudose a ținut să explice rolul important pe care l-a avut Sorin Grindeanu în realizarea acestui mare proiect de infrastructură rutieră.

Reamintim că semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre, în zona Brăila, a fost făcută în ultima zi de mandat a lui Mihai Tudose, în funcția de prim-ministru al României.

„Când domnul Grindeanu a fost în vizită la Brăila, în 2017, am adus în discuție finanțarea podului. Domnul Grindeanu a avut ideea de a trece podul, în ceea ce privește finanțarea, pe programul ITI Delta Dunării. De atunci, în mai puțin de o lună lucrurile s-au finalizat și podul a devenit parte integrantă a finanțării pentru Deltă – ca să ajungi în Deltă, trebuie să ai pod. Așa că, dintre toți cei care au fost pe aici în ultimii ani și s-au pozat cu podul, dacă cineva este îndreptățit să vină, și îi sunt recunoscător, este domnul Grindeanu. El a deschis calea pentru ca azi să fim la piciorul podului”, a declarat europarlamentarul PSD, Mihai Tudose.

Sorin Grindeanu spune că, în cadrul ședinței cu reprezentanții administrației locale din Brăila, s-a discutat despre cele trei drumuri expres: Brăila-Galați, Brăila-Buzău și Brăila-Focșani, infrastructura rutieră, care leagă podul peste Dunăre de restul țării, fiind o prioritate pentru Ministerul Transporturilor.

”Am avut o întâlnire de lucru pe proiectele care zac de prea mult timp în această zonă, în cele două județe. Vorbim totuși, până la urmă, de cea mai mare aglomerare urbană, după București(…) care are nevoie de un salt. Acest salt se poate face prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Am discutat aplicat, pe fiecare din proiectele care trebuie să se întâmple în zona aceasta și care au început, dar care au termene foarte clare. Fie că vorbim de Brăila-Buzău, sau Brăila-Focșani, am discutat și de pasajul de la Drajna, care știm cu toții, câtă nevoie avem de el, noi o să ne facem treaba la minister”, a declarat viceprim-ministrul și ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu.

Președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, ne-a declarat că, așa cum s-a întâmplat și în cazul podului peste Dunăre, instituția pe care o conduce va răspunde prompt în tot ceea ce privește eliberarea autorizațiilor pentru proiectele de infrastructură rutieră care urmează să fie realizate în județul Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry