Două autospeciale noi, în parcul auto al operatorului de salubrizare ECO SA!

Societatea ECO SA și-a întregit, din fonduri proprii, parcul auto cu două utilaje noi, folosite la colectarea deșeurilor provenite din sectorul arondat operatorului dar și din măturat stradal.

Primul utilaj are o capacitate de 22 metri cubi și a costat 656.166 lei cu TVA, iar cel de-al doilea are o capacitate de 10 metri cubi, cu o valoare de 474.334 lei cu TVA.

Cele două utilaje înlocuiesc autospecialele din parcul auto al societății, care nu mai îndeplineau condițiile necesare unei bune funcționări. Achiziția a fost realizată prin SICAP, din fondurile societății ECO SA. Ne bucurăm că am reușit astfel să modernizăm toată flota operatorului, astfel încât activitatea de salubrizare, pe sectorul desemnat, să se realizeze în cele mai bune condiții”,

a declarat managerul societății ECO SA, Ionuț Pisică.

Societatea ECO SA își mărește echipa și angajează șofer profesionist cu atestat pentru transportul de marfă și lucrător pentru salubritate. CV-urile se pot depune la sediul societății ECO SA, pe strada Danubiului la nr. 5.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry