Promisiunea investitorilor de la Tesla: 200 de locuri de muncă și salarii atractive!

Grupul Tesla va începe recrutarea personalului pe parcursul anului 2023, iar din 2024 fabrica va intra în producție

Astăzi a avut loc prima conferință de presă susținută de Grupul Tesla în Brăila. Investitorii au vorbit despre oferta pe care o vor aduce pe piața muncii în Brăila, dar și despre faptul că podul peste Dunăre i-a ajutat în luarea unei decizii finale în ceea ce privește locația fabricii.

Unitatea de producție va realiza în principal sisteme de stocare a energiei pentru consumatorii industriali și pentru proiectele mari de energie solară și eoliană, dar va produce și module de baterii destinate segmentului rezidențial, precum și module pentru industria auto.

”Este vorba de o investiție de aproximativ 90 de milioane de euro care se va realiza în perimetrul II al Zonei Libere Brăila.

Am avut câteva discuții tehnice mai devreme privind susținerea pe care noi, ca și autorități locale, o putem oferi în viitor și este vorba în principal de faptul că vom avea o colaborare mai mult ca sigur în ceea ce privește învățământului dual, printr-un parteneriat TESLA – Primăria Municipiului Brăila – Inspectoratul Școlar Județean, pentru a oferi și o forță de muncă tânără, calificată în acest domeniu.

Cu siguranță și piața se va regla prin oferirea unor salarii competitive, dar în paralel, Primăria va acorda tot sprijinul pentru eliberarea cu maximă rapiditate a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire în 2-3 zile lucrătoare din momentul în care toate avizele sunt complete, așa cum am făcut-o și până în prezent”, a declarat primarul Marian Dragomir.

La acest eveniment au mai participat Lichardus Dusan, fondator, proprietar TESLA GLOBAL SE, Marijnene Johannes Antonie Marinus, fondator TESLA, Andrei Jerca, Managing Director al Element Industrial ELI PARKS, precum și președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac și primarul municipiului, Marian Dragomir.

”Cei 200 de oameni pe care îi vizăm să facă parte din fabrica de la Brăila, profilul acestora este un profil al unor oameni tehnici, al unor oameni cu un profil pe zona aceasta de inginer.

Din discuțiile pe care le-am avut inclusiv cu domnul primar, programele acestea de învățământ dual sunt niște programe foarte interesante pentru formarea forței de muncă tinere care va putea să-și înceapă o carieră într-o fabrica precum fabrica TESLA.

Din punct de vedere al salariilor, cu siguranță vorbim de oameni calificați, nu despre necalificați, deci din start vorbim despre niște salarii la un nivel mai ridicat. Este un potențial foarte mare pentru tinerii din Brăila și mai mult decât atât, nu este vorba doar de Brăila, este vorba de o întreagă regiune, vorbim de o deschidere inclusiv pe zona vecinilor dumneavoastră de la Galați, de Tulcea sau de alte comunități limitrofe Brăilei”, a declarat Horia Grigorescu, director general al TESLA.

Marijnene Johannes Antonie Marinus, fondatorul TESLA, a ținut să puncteze faptul că cele 200 de noi locuri de muncă vor asigura necesarul de personal pentru început, iar numărul angajaților va crește odată cu dezvoltarea investiției.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry