RER a fugit din Brăila! Compania a pierdut procesul cu ADI ECO! Primarul Dragomir: ”Sunt probleme mari, dar le rezolvăm așa cum am făcut de fiecare dată”

Administrația locală, prin vocile primarului Marian Dragomir și a președintelui Iulian Chiriac, a acționat în instanță societatea care amenința că nu va mai ridica deșeurile începând cu data de 10 iunie, a doua zi după alegerile locale și europarlamentare. RER a pierdut în primă instanță procesul, la Tribunalul Brăila, și a fugit din județ.

”Primăria Brăila a câștigat în primă instanță procesul cu RER și s-a anulat notificarea de reziliere, fapt ce obligă RER să respecte contractul. Societatea a fost notificată că a pierdut procesul și trebuie să adune gunoiul iar Prefectura a fost notificată anticipat de intenția RER de a nu mai aduna gunoiul”, a declarat primarul Marian Dragomir.


Prefectura a transmis către Comitetul Național de Situații de Urgență toate documentele în vederea declarării STĂRII DE ALERTĂ PE SALUBRIZARE!

CNSU a declarat azi, 11.06.2024, Starea de Alertă pe salubrizare, doar după ce a constatat că RER nu a mai adunat gunoiul. Fiecare UAT din județ a fost mandatat să facă propria achiziție pentru salubritate până la finalizarea procedurii privind o nouă licitație pe tot județul.

”Primăria Brăila a demarat azi, 11.06.2024, procedura de desemnare a noii societăți de salubrizare. ORICE PROCEDURĂ DEMARATĂ ANTERIOR DATEI DE 11.06.2024 ERA NELEGALĂ și trebuie să respectăm legea indiferent cât de mare este presiunea sau necesitatea! Vă rog mult să înțelegem că trecem printr-o situație dificilă, dar o rezolvăm noi și pe aceasta în câteva zile! Nimeni nu va plăti nimic în plus la salubrizare, nici măcar 1 leu, iar singurii care vor plăti pentru această situație vor chiar cei de la RER!!!”, a transmis primarul Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry