Skatepark Faleza Dunării se deschide în 23 septembrie!

  • De sâmbătă, 23 septembrie, Brăila are, oficial, un nou parc pentru sporturi extreme.
  • Skatepark Faleza Dunării este pregătit să-și primească vizitatorii pe o suprafață de aproximativ 1.500 –  metri pătrați, cu zone dedicate pentru practicarea sportului de performanță sau de inițiere în  acesta.
  • Ziua inaugurării este marcată de un eveniment special dedicat sportului alternativ, cu un  program ce include ateliere și demonstrații susținute de campioni la BMX din țară, dar și o  competiție pentru amatori.

Noul skatepark include 7 ansambluri cu rampe înclinate, circulare și semicirculare. Individuale sau conectate, ansamblurile au înălțimi și modele diferite, acoperind grade de dificultate variate pentru cei care vor practica aici sporturi precum skateboard, biking, BMX sau patinaj pe role. 

Amenajarea skatepark Faleza Dunării a presupus o investiție de peste 1,5 milioane de lei, realizată de Primăria Municipiului Brăila din fonduri europene, alocate prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020. Parcul a fost amenajat de Sport Play Systems, una dintre cele mai mari companii de profil din țară care a contribuit, anterior, și la  amenajarea Orășelului Copiilor și a skatepark-ului din Parcul Monument, alte două proiecte majore date în folosință în urmă cu un an,”

menționează Viorel Marian Dragomir, primarul  Municipiului Brăila.

Până la sfârșitul acestui an, compania Sport Play va finaliza și amenajarea zonei de fitness  urban de pe Faleza Dunării, ce va include echipamente pentru copii și adulți, un teren de baschet și un spațiu verde pentru relaxare.

”Proiectul a fost realizat cu echipamente de ultimă generație, păstrând linia de inspirație maritimă existentă în amenajările realizate anterior. Adresabilitatea către un public larg, diversitatea sporturilor ce pot fi practicate, fac din aceasta zonă un model ce poate fi urmat și în  alte comunități”,

spune Mihai Balaș, CEO la Sport Play Systems.

Deschiderea oficială a noului skatepark va avea loc pe 23 septembrie a.c., cu un eveniment  organizat de Tabi 49, cea mai mare echipă de sporturi alternative din România, cu sprijinul  Primăriei Municipiului Brăila și Sport Play Systems.

Evenimentul va include demonstrații și  ateliere de BMX, dar și un concurs de BMX, dedicat sportivilor amatori. Concursul este deschis practicanților BMX de orice vârstă, concurenții sub 18 ani având nevoie de acordul părinților. Cele mai bune performanțe vor fi premiate cu vouchere de reducere la magazine sportive, abonamente la muzeu, piese de pentru echipamente BMX și alte premii surpriză.


Programul detailat al evenimentului din 23 septembrie: 

12:00 – 14:00 – Înscriere în concurs, sesiuni de acomodare 

14:00 – 15:00 – Sesiune de încălzire participanți concurs

15:00 – 17:00 – Sesiune de calificări pentru competiție

17:00 – 18:00 – Demonstrație profesioniști

18:00 – 20:00 – Finala concursului

20:00 – 20:30 – Festivitatea de premiere

Toate activitățile se vor desfășura în perimetrul noului parc.


Despre Sport Play Systems

Sport Play Systems este o companie specializată în oferirea de soluții complete pentru  amenajarea locurilor de joacă, a zonelor destinate practicării sportului și a zonelor destinate  sportului extrem. Doar în 2022, compania a finalizat 40 de proiecte în mai multe orașe din  România, precum Sfântu Gheorghe, Oradea, Cluj-Napoca și Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry