Mai sunt câteva zile până la expirarea termenului pentru depunerea Declarației Unice

Săptămâna viitoare, pe 25 mai 2023, se împlinește termenul pentru  depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care  în    anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere,  venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe    venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări  sociale de sănătate.

Recomandăm ca Declarația Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  • prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;
  • prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat.

De asemenea, DU se poate depune și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

Informații detaliate despre Declarația Unică pot fi vizualizate la următorul link – Brosura. În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube sunt publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea DU.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

  • apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
  • prin  e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal  https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry