Secretarul de stat Sorin Moise a susținut extinderea interdicției exporturilor de cereale din Ucraina, în fața miniștrilor de resort, la Cordoba!

România a fost reprezentantă de către secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Moise la reuniunea informală a miniștrilor de resort organizată de Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene.

Cu acest prilej, secretarul de stat Sorin Moise a solicitat în numele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și implicit al fermierilor români extinderea interdicției exporturilor de cereale din Ucraina în România cel puțin până la finalul anului 2023.

Evenimentul a avut loc la Cordoba, în perioada 3-5 septembrie, în prezența ministrului Agriculturii spaniol Luis Planas și a comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală Janusz Wojciechowski.

Identificarea de soluții inovatoare, prin utilizarea noilor tehnologii, pentru a face agricultura mai durabilă și mai competitivă în fața schimbărilor climatice și a consecințelor acestora, a fost principala temă de dezbatere a reuniunii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry