Accident grav pe Bulevardul Dorobanților! Șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și drugtest

În această dimineață, în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 30 de ani din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Dianei ar fi pierdut controlul volanului, ar fi pătruns pe contrasens și a lovit patru autovehicule parcate, după care a lovit peretele unui imobil.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a doi pasageri, o tânără de 18 ani și un tânăr de 25 de ani, ambii din Brăila, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul autoturismului a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest și drugtest cât și recoltarea de mostre biologice la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.