Accident mortal între Însurăței și Bărăganul!

UPDATE:
Un bărbat in vârstă de 51 de ani, din Galați, în timp ce conducea un tir, pe DE 584, între localitatea Bărăganul si Însurăței, din direcția Slobozia către Brăila, ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens unde ar fi lovit frontal un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Belarus.

În urma impactului, atât șoferul autoturismului cât și pasagerul acestuia, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Belarus, au decedat.

Șoferul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Traficul a fost reluat pe ambele sensuri.

—————————————————————————————————————————————————————————————————-

În jurul orelor 15, pe DE 584, între localitatea Însurăței și Bărăganul, pe sensul de mers către Slobozia, a avut avut loc un eveniment rutier între un tir și un autoturism.

S-a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru descarcerare. Tirul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat decesul unei persoane iar cea de-a doua persoană descarcerată nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Cele două victime sunt cetățeni străini, din Belarus, care tranzitau județul Brăila.

Șoferul tirului a primit îngrijiri medicale la fața locului și nu a necesitat transortul la spital.

În prezent traficul rutier se derulează alternativ, pe un singur sens, fiind dirijat de polițiștii aflați la fața locului.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry