Bărbat de 73 de ani, arestat după ce și-a înjunghiat cumnatul

În ziua de 17 decembrie, în jurul orei 13:35, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiu a sesizat prin apel 112 faptul că ar fi fost tăiat cu un cuțit de către cumnatul său.

Din cercetări a rezultat faptul că cei doi au avut un conflict, în urma căruia cumnatul său, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, l-ar fi tăiat cu un cuțit în zona toracică. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 67 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Astfel, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, în aceeași seară, brăileanul de 73 de ani fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Instanța a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry