Hoții au prins curaj, în Brăila! Un seif cu peste 20 de mii de euro, bijuterii și documente a dispărut dintr-un apartament!

Un brăilean, în vârstă de 47 de ani, a sunat în miez de noapte la Poliție, după ce a observat că din apartament îi lipsește seiful!

Un seif în care se afla o sumă importantă de bani și bijuterii a fost furat dintr-un apartament din zona Dorobanților – Școlilor, potrivit informațiilor obținute de Jurnalul de Brăila. Proprietarul imobilului a alertat Poliția în seara de 19 martie, aproape de miezul nopții.

Surse judiciare ne-au precizat faptul că hoțul sau hoții au intrat în apartament pe geam și au plecat cu seiful care avea în interior suma de 20.700 de euro, mai multe bijuterii, dar și documente.

În ultimele zile, polițiștii ar fi ridicat imagini de pe camerele de supraveghere de la mai multe societăți comerciale din apropierea locului, în încercarea de a da de urma persoanei sau persoanelor care au furat seiful. Se pare că până la această oră nicio persoană nu a fost reținută, existând însă un cerc de suspecți.

Furtul din locuinţe este o infracţiune cu un pericol social ridicat întrucât, pe lângă pagubele pricinuite patrimoniului, lezează grav şi relaţiile sociale care ocrotesc viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry