Inconștienți la volan! Șoferi băuți și fără permis prinși de polițiștii brăileni!

La data de 30 iulie, ora 19:30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Grădiștea, județul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul are permisul reținut.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere ori cu permisul suspendat sau anulat.

În ziua de 31 iulie, ora 19:30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca   l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un vehicul pe raza satului Ibrianu, din județul Brăila.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă șoferul nu a fost de acord.

Fiind condus la spital, bărbatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

La data de 1 august, în jurul orei 20:45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității Tătaru, din județul Brăila.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry