O femeie din Brăila a fost amendată cu 18.000 de lei pentru neglijență!

În ziua de 3 iunie, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor a fost înregistrată o petiție prin care se sesiza faptul că o femeie, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Brăila, ar deține un număr mare de câini care deranjează vecinii și pe care nu îi îngrijește corespunzător.   

Astfel, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, la imobilul femeii fiind găsiți mai mulți câini de rasă comună care nu erau hrăniți și îngrijiți corespunzător.

Proprietara câinilor a fost sancționată contravențional, fiindu-i aplicate două sancțiuni contravenționale, dintre care una în valoare de 10.000 de lei conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și una în valoare de 8.000 de lei conform O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, în perioada 03.06-07.07.2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis două ordine de plasare în adăpost, fiind transportați la un adăpost de pe raza orașului Însurăței 20 de câini de rasă comună.

Pe această cale, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor vă recomandă să respectați prevederile legislative în vigoare privind protecția animalelor și să le asigurați un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitate de mișcare și asistență medicală!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry