Percheziţii în județul Brăila la persoane bănuite de braconaj piscicol

În dimineața zilei de 2.11.2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Biroului Criminalistic au desfășurat 8 percheziții domiciliare, atât pe raza municipiului, cât și pe malul stâng al fluviului Dunărea pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.

Astfel, în urma activităților desfășurate, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiu au fost găsite 7 plase de pescuit, iar pe malul stâng al fluviului Dunărea au fost găsite 4 unelte de pescuit (pripoane), ce aparțineau unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, bunurile fiind deținete ilegal.

Articolele de pescuit găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor doi bărbați fiind întocmite dosare penale în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 64 și 65 din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Totodată, la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila au fost descoperite 21 de cutii cu materiale pirotehnice, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 37 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry