Sânge și arme albe! Poliția tratează subiectul cu superficialitate! Teroare într-un cafe-bar din Vidin!

Azi-noapte, în jurul orei 03:55, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce patrulau pe raza municipiului, au observat trei bărbați ce aveau asupra lor obiecte contondente cu care loveau ușile și geamurile unei societăți comerciale. În fapt, martorii susțin că agresorii aveau asupra lor topoare și săbii.

La vederea polițiștilor bărbații au fugit, iar din primele cercetări a rezultat faptul că cei trei ar fi avut un conflict cu alți patru brăileni aflați în incinta societății.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a doi dintre bărbați, cu vârstele de 41 și 45 de ani, ambii din Brăila, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cafe-barul a fost distrus iar localul plin de sânge, la sosirea polițiștilor.

Toate persoanele implicate în eveniment au fost identificate, în continuare fiind desfășurate activități de localizare a celor trei brăileni. Până la această oră polițiștii nu au reținut niciun suspect.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry