Tot mai mulți brăileni se urcă la volan după ce au consumat alcool! Inconștiența ucide!

La data de 24 iulie, în jurul orei 09:10, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Brăila în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, ar fi pierdut controlul volanului și a tamponat un autoturism ce se afla staționat pe trotuar. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au solicitat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, refuzând prelevarea acestora.

La aceeași dată, în jurul orei 04:35, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La data de  23 iulie, în jurul orei 19:30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Făurei Sat, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Grădiștea.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și refuzul de recoltare a probelor biologice.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry