Știrea zilei
HC Dunărea Brăila a câștigat cu 26-24 partida disputată duminică, 11 octombrie, pe terenul formației CSM Slatina, în etapa a șasea a Ligii Florilor MOL. Deși la pauză gazdele conduceau cu 14-11, alb-albastrele au revenit în repriza secundă.…
Șoseaua Baldovinești, pe ultima sută de metri! Valoarea totală a proiectului este de 64.914.470 lei!
Este vorba despre un contract pe fonduri europene, contract de execuție semnat după licitația în…
Clădirea secţiei are în compunerea ei: o sală de expoziţie permanentă, o sală de expoziţii temporare, o sală cu acvarii cu peşti exotici şi un laborator de conservare-restaurare. Toate acestea vor fi demolate, iar în locul lor se va construi o clădire modernă, cu un etaj și o seră.
Toate parcurile de joacă din municipiul Brăila au fost modernizate sub administrația Dragomir! Mai mult,…
Brăila este unul dintre puținele județe din țară unde infrastructura rutieră a beneficiat de o…
În ultima conferință de presă, președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, a vorbit despre stadiul…
Sunt lucruri absolut inedite pentru municipiul Brăila. Nu suntem primii care au așa ceva. Au…
