Candidatul AUR la europarlamentare: ”Sfântul Dimitrie a murit pentru Biserică. Și noi, politicienii de la AUR, suntem aici pentru Biserică”

Săptămâna trecută, la sediul AUR din Brăila, a fost prezentat unul dintre candidații la alegerile europarlamentare. Simona Maria Petcu are 44 de ani și este DOCTOR ÎN PSIHOLOGIE. A fost președintele PMP Călărași în 2020, când deschidea lista partidului pentru Camera Deputaților.

Podul.ro o descrie pe Simona Petcu drept ”o candidată la europarlamentare, prezentată drept înfocată apărătoare a ortodoxiei care este, de fapt, traseistă agramată, divorțată de „minim trei ori” și urmărită penal pentru că a încercat să-i fure unuia din soți o importantă sumă de bani”.

În 2012, Simona Petcu a cumpărat nu mai puțin de 24 de terenuri agricole, un apartament și o casă. Interminabila declarație de avere, din 2019, o găsiți aici.

Prezentă la Brăila pentru un început timid de campanie electorală, Simona Petcu i-a comparat pe politicienii de la AUR cu Sfântul Dumitru.

”Sfântul Dimitrie a fost prefectul Tesalonicului, adică a fost om politic. Din această poziție a luptat pentru Hristos și pentru Biserică. Și noi, cei de la AUR, suntem chemați să luptăm pentru Hristos și pentru Biserică, mai mult, suntem chemați să luptăm pentru normalitate. Ne-am trezit în situația în care normalitatea trebuie apărată. Nu ne-am fi gândit, în urmă cu câțiva ani.

Sfântul pe care îl serbăm astăzi a murit pentru Biserică, s-a jertfit pentru Biserică, și-a pierdut funcția politică pentru Biserică, pentru Hristos, pentru creștini. Și noi politicienii de la AUR suntem aici pentru Biserică, pentru România, pentru suveranitatea României, oriunde în lumea asta.

Ne-am săturat să vină unii, alții, și să ne spună: fiți ca noi, cei care suntem minoritari! Nu, fiți voi ca noi, cei care suntem majoritari. Noi suntem un popor creștin. Suntem supranumiți Grădina Maicii Domnului, să ne apărăm această grădină! Să ne apărăm această grădină așa cum și Sfântul Dumitru, pe care îl sărbătorim astăzi, a apărat creștinismul.

Sunt profesor, da! Sunt profesor de mulți ani, la Facultatea de Psihologie și am format mulți psihologi, sute, mii. Am format și viitoare cadre didactice…”, a fost mesajul candidatului AUR la alegerile europarlamentare.

Conform dexologia.ro, fiul prefectului din Tesalonic, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost numit, după moartea tatălui său, guvernator, iar din pricina faptului că nu și-a tăinuit credința, a fost întemnițat. Fiind pornită persecuția creștinilor, pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian, un tânăr curajos, pe nume Nestor, i-a cerut Sfântului Dimitrie binecuvântarea să îl ucidă pe gladiatorul favorit al împăratului, Lie. Omorându-l pe acesta, Sfântul Mucenic Nestor a fost ucis de sabie, iar Sfântul Dimitrie a fost străpuns cu sulițele. Curgând mir din trupul său, sfintele moaște au fost puse spre închinare la Tesalonic, mulți dintre cei care se roagă primind ajutor de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Întrebată despre comparația dintre politicienii AUR cu sfinții, candidatul Simona Maria Petcu a declarat:

”Este bine să ne luăm modele în viață. Sfântul Dumitru a fost un luptător, așa suntem și noi, cei de la AUR. El a luptat pentru credință, noi luptăm pentru credință. El a fost om politic, a fost prefect, așa cum v-am spus. El a fost chemat să-l slujească pe Hristos și noi suntem chemați să slujim Biserica și trebuie să promovăm Biserica”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry