Deputatul Ciubuc(AUR): ”Se dorește dezbinarea AUR! Cert este că de la conducerea AUR nu a ieșit azi nimeni să dezmintă aceste informații toxice!!! Ceea ce îmi întărește convingerea că fum fără foc nu există!”

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, l-a invitat, joi seara, pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu liderii de filiale (Colegiul Național), organizată pe Zoom, care le-a propus ca Partidul Mișcarea Populară să facă o fuziune sau o alianță cu AUR. Diaconescu a declarat membrilor PMP că George Simion vrea să îi ajute să își formeze grup parlamentar și 14 membri AUR vor intra în PMP (min. 01:00)

”Vă spun răspicat și limpede se dorește dezbinarea AUR, și acest lucru se întâmplă din interior, din interior sunt date către presă numele așa zișilor 12 parlamentari, în această listă s-a găsit si numele meu, care cică ar dori să plece! Fals!!! Fals!!! Fals! Nimeni nu pleacă la PMP!!!

Tot din interior s-a dat o informație falsă lui Cristian Diaconescu că 14 Parlamentari vor să plece către PMP. Mizerabil! Atâta poate…Fals!!! Fals!!! Fals!!!

Parlamentarii AUR nu sunt nici angajații cuiva, nici marionetele unui om sau ai unor oameni! Parlamentarii AUR sunt aleși de români în circumscripții, da, sunt angajații doar a românilor, pe un mandat de 4 ani! Nu pot fi tranzacționați și nici vânduți ca vitele la obor.

Numai un om slab poate face asta, un om care nu știe ce înseamnă onoare, dar știe ce înseamnă trădarea unui frate de cauză, cu care a pornit la drum. Se pare că frica de trădare e trădarea însăși pentru oamenii care nu știu ce înseamnă onoare!

Manipularea sau intimidarea nu ține pentru un om demn, care are onoare de fier.

Cert este că de la conducerea AUR nu a ieșit azi nimeni să dezmintă aceste informații toxice!!! Ceea ce îmi întărește convingerea că fum fără foc nu există!

Trist, în același timp revoltător! Suntem pe cont propriu”, a transmis deputatul de Brăila, Ciprian Ciubuc, într-o postare pe Facebook.

George Simion, co-fondator AUR, a scris sâmbătă pe Facebook că dacă există parlamentari AUR care merg la PMP sau ”alt partid balama” va merge să îi scuipe și și-a îndemnat electoratul să facă la fel.

”Dacă există vreun parlamentar AUR care sa meargă spre PMP sau alt partid tip balama, o să vă rog să îi găsiți și să îi scuipați. O să fac același lucru. Nu trebuie acceptate trădări, nu trebuie acceptați traseiștii”, a transmis Simion printr-un comentariu la propria postare în care infirma o posibilă alianță cu PMP.

Reacția lui Simion vine pe fondul unor tensiuni tot mai adânci între cei doi co-fondatori AUR, Claudiu Târziu demarând discuții cu deputați ai formațiunii politice despre o posibilă candidatură la șefia partidului.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry