DNA l-a scăpat printre degete pe primarul comunei Gropeni! Cazul intră în competența Tribunalului și a Judecătoriei Brăila!

Primarul comunei Gropeni a suflat ușurat după ce DNA a clasat cazua privind ”infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE”, după cum au specificat procurorii.

Cu toate astea, primarul comunei Gropeni trebuie să răspundă în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu privire la infracțiunea de luare de mită, de care a fost acuzat inițial în dosar.

Tot DNA a cerut disjungerea cauzei și în ceea ce privește acuzațiile de abuz în serviciu:

”Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă presupus a fi săvârșită de Malinche Stan, în legătură cu atribuirea prin concesiune la un preț derizoriu suprafața de 457 ha teren din islazul comunal Asociației Crescătorilor de animale, respectiv pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, DNA a trimis dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

”Un exemplar din prezenta ordonanță, împreună cu actele relevante necesare continuării cercetărilor vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, au mai precizat procurorii DNA.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry