Dr. Alina Neacșu, noua ”achiziție” a PNL, a vorbit despre investițiile Consiliului Județean, dar și despre lipsa de personal!

Plecând de la pandemie și necesitatea vaccinării populației, subiectul conferinței a fost criza din sănătate și în special deficitul de personal medical, din spitalele din Brăila.

Consilierii județeni ai PNL Brăila vor face un amendament, la bugetul Consiliului Județean, prin care medicii care aleg să profeseze în Spitalul Județean, să primească anumite beneficii.

Facem precizarea că, la momentul actual, Consiliul Județean pune la dispoziția specialiştilor din Sănătate, care aleg să-și desfășoare activitatea la spitalul din Brăila, un imobil de tip ANL cu 31 de apartamente situat pe Buzăului, vis-a-vis de unitatea spitalicească.

Întrebată dacă se văd investițiile pe care Consiliul Județean le-a făcut în ultimii ani în Spitalul Județean de Urgență Brăila, dr. Alina Neacșu a declarat:

Le văd, dar eu consider că noi ar trebui să le îmbogățim mai mult prin oamenii care să folosească aceste investiții. Da, există o oportunitate, nu trebuie să negăm adevărul, trebuie să fim reliști, numai că, ce folos că avem 12 săli de chirurgie și nu avem decât 4 anesteziști. Eu cred că resursa umană ar trebui, și aici sunt în asentimentul colegilor, să fie primul loc. Nu pot exista aparate și aparatură fără oameni. Pe oameni îi atragem și prin propria noastră prezență”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry