GROPENI: ANI i-a făcut sesizare la Parchet primarului în ”chiloți”! Malinche, acuzat de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane!

  • ANI a sesizat Parchetul General în cazul lui Malinche, existând “indicii referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații” și “folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”

Malinche nu ar fi menționat în declarațiile de interese faptul că deține funcția de prim-vicepreședinte în cadrul unei societăți și ar fi îndeplinit o serie de acte privind societatea unde e prim-vicepreședinte și întreprinderea individuală a soției sale.

”În exercitarea mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele propuse dezbaterilor, a participat la emiterea, adoptarea și încheierea unor acte administrative și juridice privind societatea în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator și funcția de prim-vicepreședinte, încălcând astfel prevederile art.70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către MALINCHE STAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit o serie de acte privind societatea în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator și funcția de prim-vicepreședinte și pentru întreprinderea individuală deținută de soția acestuia.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către persoana evaluată a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Gropeni funcția de prim-vicepreședinte deținută în cadrul societății – a transmis Agenția Națională de Integritate!


Cine este Stan Malinche? Primarul care a susținut un concurs de angajare în chiloți!

În septembrie 2021 Jurnalul de Brăila a intrat în posesia unor imagini incredibile care îl arată pe primarul comunei Gropeni, dezbrăcat, în camera de hotel, în seara Congresului PNL. Primarul, deși însurat, îi face declarații de dragoste viitoarei angajate și chiar îi enumeră posturile pe care aceasta le-ar putea ocupa în Primăria pe care o conduce.

O tânără, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a trimis către redacția Jurnalul de Brăila o serie de fotografii și clipuri video în care primarul comunei Gropeni, Stan Malinche, aflat într-o cameră de hotel, la Congresul PNL, care a avut loc în data de 25 septembrie, la București, îi face complimente și chiar îi oferă un loc de muncă la una dintre direcțiile subordonate instituției pe care o conduce.

Tânăra, căreia i s-a promis un loc de muncă la Primăria Gropeni, insistă în filmare ca primarul să-i spună exact cu ce o poate ajuta. Inițial Malinche s-a ferit să-i ofere detalii viitoarei angajate.

”Te pot ajuta să te angajezi, da? E bine? Cu un post de… ce vrei? Asistență socială, da? Nu ți s-ar potrivi! Cu siguranță Taxe și Impozite, Achiziții Publice, nu ți s-ar potrivi! Eu zic că mai bine Asistență socială. De exemplu, nu știu dacă s-ar potrivi la Rezolvarea petițiilor, nu știu cum se cheamă”, spunea edilul.

În continuare, primarul îi promite tinerei că va avea grijă de ea și o va ajuta ”în prisma alegerilor care au fost zilele trecute”(n.r. Congresul PNL care a avut loc pe 25 septembrie, unde primarul Stan Malinche recunoaște că l-a votat pe Florin Cîțu).


DOSAR PENAL: Polițiștii l-au oprit în trafic pe Stan Malinche, primarul comunei Gropeni. Etilotestul a arătat că edilul consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan!

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în serviciul de patrulare, l-au oprit în trafic pe primarul comunei Gropeni, Stan Malinche. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Primarul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totodată dispunându-se măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

Conform informațiilor obținute de Jurnalul de Brăila, în urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au verificat acuzațiile aduse primarului Stan Malinche și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335, alin. 2 Cod Penal.

Se pare că în urma controlului din data de 18 iulie, după ce a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere, primarul s-ar fi urcat la volanul autoturismului, proprietate a Primăriei Gropeni, și și-a continuat nestingherit drumul.


Stan Malinche – Primarul care pleacă din politică pe ușa din dos!

La începutul lunii iulie, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat, într-un comunicat de presă, că va propune retragerea sprijinului politic în cazul primarului din comuna Gropeni, Stan Malinche. Lucru confirmat apoi într-o conferință de presă.

Între timp, Stan Malinche a apărut în câteva fotografii la sediul PNL din Brăila, în cadrul unor vizite oficiale, alături de deputatul Popa Alexandru. Se pare că președintele PNL Brăila uită ușor și iartă repede pe cheltuiala imaginii Partidului Național Liberal.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry