Gura bate curul! De la angajări în chiloți prin videochat și până la injurii adresate pe Facebook, primarul comunei Gropeni își pierde sprijinul politic!

În septembrie 2021 Jurnalul de Brăila a intrat în posesia unor imagini incredibile care îl arată pe primarul comunei Gropeni, dezbrăcat, în camera de hotel, în seara Congresului PNL. Primarul, deși însurat, îi face declarații de dragoste viitoarei angajate și chiar îi enumeră posturile pe care aceasta le-ar putea ocupa în Primăria pe care o conduce.

O tânără, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a trimis către redacția Jurnalul de Brăila o serie de fotografii și clipuri video în care primarul comunei Gropeni, Stan Malinche, aflat într-o cameră de hotel, la Congresul PNL, care a avut loc în data de 25 septembrie, la București, îi face complimente și chiar îi oferă un loc de muncă la una dintre direcțiile subordonate instituției pe care o conduce.

Tânăra, căreia i s-a promis un loc de muncă la Primăria Gropeni, insistă în filmare ca primarul să-i spună exact cu ce o poate ajuta. Inițial Malinche s-a ferit să-i ofere detalii viitoarei angajate.

”Te pot ajuta să te angajezi, da? E bine? Cu un post de… ce vrei? Asistență socială, da? Nu ți s-ar potrivi! Cu siguranță Taxe și Impozite, Achiziții Publice, nu ți s-ar potrivi! Eu zic că mai bine Asistență socială. De exemplu, nu știu dacă s-ar potrivi la Rezolvarea petițiilor, nu știu cum se cheamă”, spune edilul.


Vezi și: ”Concurs de angajare” la Primăria Gropeni! Primarul Malinche, filmat de viitoarea ”angajată” în chiloți: ”Am pi*dă cât nu vrei tu să crezi!”

În continuare, primarul îi promite tinerei că va avea grijă de ea și o va ajuta ”în prisma alegerilor care au fost zilele trecute”(n.r. Congresul PNL care a avut loc pe 25 septembrie, unde primarul Stan Malinche recunoaște că l-a votat pe Florin Cîțu).

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa: ”Decizia nu va fi a mea, ci a întregii conduceri PNL Brăila, însă o spun clar: votul meu va fi în sensul retragerii sprijinului politic!”

Văzând că nu au existat repercusiuni în urma acestui episod, primarul comunei Gropeni s-a crezut invincibil. Comportamentul lui și injuriile, pe care le adresa pe rețelele de socializare cetățenilor din comună, dar și jurnaliștilor care l-au demascat de-a lungul timpului, i-au adus primarului decizia de excludere din Partidul Național Liberal.

Preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că va propune retragerea sprijinului politic în cazul primarului din comuna Gropeni, Stan Malinche, care a jignit o jurnalistă de la Jurnalul de Brăila, după publicarea materialului: Cazul primarului de la Călinești ”reîncălzește ciorba” lui Malinche! Primarul din Gropeni, care a ținut concursul de angajare în chiloți, e bine mersi!”

”Comportamentul domnului primar Stan Malinche din ultima perioadă m-a făcut să iau decizia de a propune la următoarea ședință a Biroului Politic Județean retragerea sprijinului politic pentru acesta. Decizia nu va fi a mea, ci a întregii conduceri PNL Brăila, însă o spun clar: votul meu va fi în sensul retragerii sprijinului politic.

La acest moment domnul primar nu deține nicio funcție de conducere în cadrul Organizației Județene PNL Brăila, are calitatea de simplu membru. În ceea ce privește calitatea de primar, aceasta și-a câștigat-o în urma votului cetățenilor din comuna Gropeni, eu nu am contribuit în niciun fel la această alegere a sa.

Regret faptul că domnul Malinche a considerat de cuviință să se manifeste într-un mod care nu-l onorează,  prin comentariile sale jignitoare la adresa unei ziariste, pe care le-a postat pe o rețea de socializare. Acesta este un comportament inacceptabil. Ca președinte al PNL Brăila, îi cer scuze public ziaristei respective, pe care o cunosc și care știu că nu merita să fie tratată în acest mod”,

a declarat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry