Programul „Laptele și cornul” continuă în județul Brăila! Sute de mii de porții distribuite elevilor și preșcolarilor

Programul pentru școli al României, derulat în perioada 2023–2029, continuă să fie implementat în municipiul și județul Brăila, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 652/2023.

În luna aprilie 2026, mii de copii din grădinițe și unități de învățământ primar și gimnazial au beneficiat de produse lactate, fructe proaspete și produse de panificație.

Potrivit datelor transmise privind implementarea programului la nivel local, furnizorul S.C. Alpiline S.R.L. Brăila a distribuit produse lactate către unitățile de învățământ din județ. Astfel, la grădinițe au fost livrate 51.159 de porții, dintre care 16.898 de iaurturi și 34.261 de porții de lapte. Elevii din școlile primare au primit 158.079 de porții, iar cei din ciclul gimnazial – 116.512 porții.

În cadrul componentei dedicate fructelor proaspete, asocierea dintre S.C. Alpiline S.R.L. Brăila și S.C. Pol Fruct S.R.L. Prahova a furnizat mere pentru copii și elevi. Au fost distribuite 17.050 de porții către grădinițe, 52.639 către școlile primare și 38.755 către școlile gimnaziale.

De asemenea, prin același program au fost oferite și produse de panificație. În grădinițe au ajuns 51.367 de porții de cornuri și biscuiți, în timp ce elevii din școlile primare au beneficiat de 158.251 de porții, iar cei din gimnaziu de 116.550 de porții.

Programul pentru școli al României are ca scop promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor și susținerea obiceiurilor alimentare echilibrate încă de la vârste fragede.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.