Se muncește ”la negru” în Brăila! 11 persoane au fost depistate de inspectorii ITM!

I.T.M. Brăila a desfășurat în luna aprilie 2022 acțiuni de control la un număr de 193 angajatori în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 197.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Au fost depistate 11 persoane care desfășurau muncă nedeclarată fiind aplicate amenzi in valoare de 160.000 lei.

”Din cele 11 persoane identificate prestând muncă nedeclarată, 7 nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, pentru 2 persoane contractele individuale de munca nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, pentru 2 persoane au fost depistate la muncă în perioada în care au contractul individual de muncă suspendat”, a declarat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Deficiente frecvent constatate :

  • Angajatorul nu tine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru;
  • Neacordare CO la incetarea raporturilor de munca
  • Angajatorul nu a eliberarat adeverinţe care să ateste activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate
  • Angajatorul nu a atasat la fisele individuale de instructaj ssm copiile ultimelor fise de aptitudine medicala;
  • Semnalizare de securitate necorespunzatoare
  • Neutilizarea echipamentului individual de protectie din dotare

Pentru deficiențele constatate au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.

I.T.M.Brăila, în controalele efectuate a urmărit în permanență conştientizarea angajatorilor şi a lucrătorilor asupra importanţei şi necesităţii respectării legislaţiei în domeniile de competenta.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry