163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române! Gerul i-a ținut pe brăileni departe de manifestări!

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

La Brăila, festivitățile s-au desfășurat cu un număr restrâns de participanți, fără horă, cu mască și cu respectarea normelor impuse de pandemie.

După slujba religioasă, a urmat discursul prefectului județului Brăila, Iulian Timofei. Oficialitățile au încheiat ceremonia cu depuneri de coroane la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

”Doamnelor și Domnilor. Sunt onorat să mă aflu aici, în această zi cu o profundă încărcătură istorică.

Marcăm astăzi 163 de ani de la Mica Unire, așa cum ne este tuturor cunoscută, moment de grație în care România a prins contur.

Sărbătorirea acestui eveniment de mare însemnătate istorică trebuie să constituie prilej de recunoștință față de marii artizani și susținători ai Micii Uniri: Alexandru – Ioan Cuza,  Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu, dar și artizanii și susținătorii necunoscuți: țărani, moșieri și răzeși.

Reper istoric care a dat startul modernizării României ca țară, 24 ianuarie 1859  a însemnat mai mult decât desfiinţarea unei graniţe. Unirea celor două principate române, Moldova și Țara Românească, a demonstrat maturitatea tuturor celor care au participat și au făcut posibil acest act, fiind, de altfel, primul pas al afirmării identității noastre naționale, culturale și etnice. Pentru noi toți, ceea ce s-a realizat în acel moment marcant al istoriei noastre ne-a demonstrat că, uniți putem depăși obstacole care par a fi de netrecut.

De aceea consider că Unirea din 24 ianuarie 1859 a fost, și rămâne în continuare, o sărbătoare a bucuriei, speranței și credinței în destinul propriu al poporului roman.

La mulți ani, brăileni! La mulți ani, români!

La mulți ani, România!”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

Brăilenii prezenți la manifestare au avut parte de un program artistic prezentat de către formații și soliști din Municipiul Brăila, precum și un program de Muzică Militară.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry