A MURIT! Un pieton în vârstă de 62 de ani a decedat la spital după ce a fost accidentat pe o stradă din Gropeni!

La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Gropeni ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Gropeni, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Brăilei din localitatea de domiciliu, la intersecție cu strada Massim C. Ion, surprinde și accidentează un pieton, ce se angajase în traversarea neregulamentară a străzii.

În urma evenimentului, pietonul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Gropeni a fost transportat la spital, unde a decedat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry