Brăila îngenuncheată de guvernanți! Condruz se întoarce la conducerea IPJ! Atât s-a putut!

Într-o perioadă extrem de grea, când în Brăila colcăie drogurile, iar lupta pentru supremație se duce în stradă, unde clanurile interlope își reglează conturile, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, îl numește interimar la conducerea IPJ Brăila pe Dorin Valentin Condruz.

Amintim că Dorin Condruz este cel care avea emoții în pandemie în a-l amenda pe prefectul Nicușor Ciocan pentru nerespectarea legii privind purtarea măștii de protecție în instituțiile publice. Asta în timp ce, sub geamul prefectului, brăilenii protestau și erau amendați de polițiști pentru că nu aveau mască, pe stradă!

Ca o trecere în revistă a activității IPJ sub conducerea lui Condruz, în perioada 2020 – 2022, Brăila se confrunta cu lupte în stradă, folosirea de arme albe, arme de foc, distrugere, tentative de omor, violare de domiciliu și chiar jefuirea unei bănci, în plină zi, a cărui autor nu a fost depistat nici în ziua de astăzi. Toate aceste evenimente nu au fost mediatizate de către IPJ Brăila, ci aduse de jurnaliști în fața publicului prin intermediul surselor. Toate informațiile au fost apoi confirmate de către Biroul de Presă al inspectoratului.

La acea dată, inclusiv președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a cerut ATOP-ului să facă o informare cu privire la activitatea Inspectoratului Județean de Poliție, ținând cont de faptul că infracționalitatea scăpase de sub control.

”Eu mai citesc prin presă ce se întâmplă! Domnule Vîlsan, am o rugăminte la dumneavoastră, faceți o informare către toți colegii din CJ, ca să știm și noi ce se întâmplă cu activitatea IPJ și a celorlalte inspectorate, că văd că sunt niște subiecte tabu”, a cerut președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, în noiembrie 2021.

În prima zi din 2022, la conducerea IPJ Brăila a venit, tot prin împuternicire, Marius Budu. La data de 20 decembrie, Marius Budu a susținut examenul, pentru ocuparea funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, pe care l-a picat cu nota 5,05, nota minimă pentru a trece de acest interviu fiind 7. A rămas însă interimar până astăzi, când i-a expirat împuternicirea.

Astfel, ministrul Bode, care probabil că nu urmărește știrile, care pun Brăila în topul celor mai periculoase județe, s-a gândit că ar fi o mișcare bună să-l aducă înapoi la conducerea IPJ pe Dorin Condruz.

Să ne ajute Dumnezeu! Că cei pe care îi alegem, să ne țină în siguranță, nu pot!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry