FOTO: Moarte misterioasă a unui bărbat în comuna Galbenu! Cadavrul a fost găsit într-un șanț!

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit astăzi, într-un șanț, pe raza comunei Galbenu, între localitatea Sătuc și fostul I.A.S.

UPDATE: Poliția spune că nu există semne de violență pe cadavrul descoperit în această dimineață.

”În această dimineață, în extravilanul localității Sătuc, pe un drum de exploatare agricolă, a fost găsit cadavrul unui bărbat, în vârstă de 72 de ani, din Sătuc. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Bărbatul era dat dispărut din seara zilei de vineri, 7 ianuarie, când familia acestuia, sătulă de căutări, a mers la Poliție pentru a-i anunța dispariția.

Martorii, care au zărit trupul neînsuflețit într-un șanț și au anunțat Poliția, spun că îl cunosc pe bărbat. Victima are 72 de ani și locuiește în comuna Galbenu, localitatea Sătuc.

Poliția a deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili dacă moartea bărbatului s-a produs din cauze naturale sau a fost victima unei infracțiuni.

Vom reveni cu detalii…

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry