PERCHEZIȚII și la Brăila: ”Clienții contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumați către cel mai apropiat dealer local!”

La data de 10. 04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și județelor Brăila, Ilfov, Galați, Mureș și Dâmbovița, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

În cauză s-a reținut că, în anul 2022 s-a constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri și consumatori, inclusiv minori, prin intermediul unei aplicații criptate de comunicare, platformă ce înregistrează în prezent aproximativ  11.000 de membri activi, în România.

Distribuția drogurilor ar fost îndreptată, cu predilecție, spre consumatori tineri, din categoria  elevilor și studenților, sub protecția anonimatului.

În urma perchezițiilor, care au vizat în principal dealerii, au fost identificate și ridicate  sumele de 17.500 de lei, 110 dolari și 100 de euro, cantitatea de  3,5 kilograme de canabis, 20 de telefoane mobile, 2 cartușe de 9 mm, 20 de grame de substanță pulverulentă de culoare albă (NSP), 228 de comprimate de Ecstasy și 48 de timbre LSD.

Drogurile identificate aveau ca destinație în special, comercializarea stradală.

Gruparea ar fi fost structurată pe paliere și nivele de acces și ar fi asigurat distribuția de droguri de risc și de mare risc, la nivel național, în majoritatea marilor orașe.

Ca mod de operare, clienții, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumați către cel mai apropiat dealer local, în funcție de localitate, tipul de drog solicitat și alte criterii stabilite la momentul interacțiunii.

Distribuitorii își promovau ofertele de droguri pe această platformă și astfel se să împărțeau zonele de distribuție, în scopul acaparării a câtor mai mulți clienți.

Administratorul platformei modera discuțiile și selecta componența membrilor grupului.

Platforma de comunicare avea capabilitatea de a genera în jur de 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalitățile de distribuție a drogurilor, consum, zone de distribuție, dar și despre efectele drogurilor. 

La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost conduse pentru audieri 15 persoane.

Acțiunea a beneficiat și de suportul de specialitate al Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry