Primul meci din 2022! HC Dunărea Brăila o întâlnește pe CSM Craiova, în Sala Polivalentă, 16 ianuarie, de la ora 11.00!

Duminică, 16 ianuarie 2022, de la ora 11:00, HC Dunărea joacă acasă primul meci din acest an, împotriva echipei SCM Craiova.

Meciul va fi televizat și poate fi urmărit în direct pe TVR1. Totodată, cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=66957 .

Biletele se vor pune în vânzare în ziua jocului, începând cu ora 9:30. Prețul este de 15 lei.

Din 2018 și până în prezent, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, 3 dintre ele câștigate de echipa brăileană și două de echipa craioveană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 23.05.2021, atunci când Brăila a câștigat detașat, cu scorul de 28 la 18. Înaintea confruntării, HC Dunărea Brăila se află pe poziția a patra cu 19 puncte, în timp ce echipa adversă ocupă poziția a noua în clasament acumulând până la acest moment 14 puncte.

”Continuăm turul Ligii Florilor Mol cu cele mai mari premise că ne vom îndeplini obiectivele. Am reușit să creăm echipei condiții mult mai bune de pregătire, au avut loc lucrări de modernizare importante în Sala Polivalentă, avem un lot de jucătoare valoroase pregătite de unul dintre cei mai buni antrenori din lume și tot ce ne mai trebuie este publicul alături de noi în sală”,

a declarat Adrian Manole, președintele HC Dunărea Brăila.

Accesul în sală se va face cu respectarea tuturor măsurilor sanitare și de distanțare socială, conform legislației în vigoare, astfel: 

– participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea sălii, abonații având prioritate; (în funcție de incidența cazurilor de covid în municipiul Brăila, participarea spectatorilor se poate reduce la 30%);

– asigurarea unei distanțe de minim 1 m și purtarea măștii de protecție;

– au acces în sală persoanele vaccinate cu schema completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

 ”Suntem pregătiți din toate punctele de vedere, ne așteptăm să terminăm turul cu rezultate dintre cele mai bune. Așteptăm și suporterii alături de noi, ei sunt al optulea jucător și ne bazăm pe ei”

a declarat Marian Jinca, vicepreședintele HC Dunărea Brăila.

Hai la Sala Polivalentă să ne încurajăm echipa!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry