S-A SEMNAT CONTRACTUL! Nouă luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate! Chiriac: ”Să ștergem cu buretele zâmbetul de pe fața cârcotașilor!”

  • Proiectul are un termen de finalizare de aproximativ 9 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor
  • Cei doi președinți de consilii județene, brăileanul Iulian Chiriac și gălățeanul Costel Fotea, împreună cu reprezentantul asocierii care a câștigat licitația, au semnat contractul, care are o valoare de peste 36 milioane de lei

Reprezentanții administrațiilor locale din Brăila și Galați s-au întâlnit astăzi pentru semnarea contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru aeroportul Galați – Brăila, din zona Braniştea.

Obiectul contractului constă în: ”Servicii privind planul de investiții/master plan şi studiul de fezabilitate, necesare pentru obiectivul de investiție:  Realizarea Aeroportului Internațional Galați-Brăila, precum și pentru pregătirea studiilor asociate fazei de proiectare SF aferente viitorului obiectiv de investiții”

Licitația a fost câștigată de o asociere formată din 17 operatori economici – Asocierea SC Aduro Impex SRL (lider asociere) & SC Tecno Engineering 2C SRL & SC WE Project Engineering SRL și subcontractanții:

Nr.crtDenumire societateservicii
1CORNEL & CORNEL TOPOEXIM SRL-Studiu topografic;
-Studiu de obstacolare
– alte servicii conexe.
2SPECIALIST CONSULTING SRL– studii hidrologice;
– studii de gospodarire a apelor;
-Elaborarea documentatiilor pentru obtinerea avizului/autorizatiei de gospodarire a apelor;
-Servicii de proiectare.
33TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A.-Servicii de proiectare a lucrarilor care vizeaza o parte din terminalul de cargo si pasageri
4MC GENERAL CONSTRUCT ENGINEERING SRL-Servicii de proiectare a sistemelor si instalatiilor de semnalizare, alarmare si alertare in caz de incendiu (PSI);
-Servicii de proiectare a sistemelor si instalatiilor de limitare si stingere a incendiilor, sistemelor si instalatiilor de ventilatie pentru evacuarea fumului si gazelor fierbinti cu exceptia celor de tip natural-organizat;
– Servicii de proiectare instalatii electrice;
-Servicii de proiectare sisteme de alarmare antiefractie.
5ARHEO RESEARCH SRLStudiu arheologic
6PETRODESIGN SAServicii de proiectare a lucrarilor care vizeaza depozitele de lubrifianti/carburanti
7INSTITUTUL DE CERCETARI ECO-MUZEALE GAVRILA SIMIONAsistenta si verificare in elaborarea studiului arheologic
8EUROCERAD INTERNATIONAL SRLServicii de verificare documentatii pentru obtinerenavize si acorduri
9STEERFORTH CONSULT SRLServicii de proiectare
10PRO WATER ENGINEERS SRLServicii proiectare canalizare
11PROTELCO SA– Servicii de proiectare relocare/ protejare utilitati
12ALCRO TRADE SRLStudiu geotehnic;
Studiu hidrogeologic.
13UNIVERSITATEA ”DUNAREA DE JOS” DIN GALATIStudiu arheologic
14GEOSTUD SRLServicii de elaborare a studiului geotehnic, studiului de mediu si proiectare geotehnica

De menționat este faptul că unele dintre aceste firme fac parte din asocierea care va moderniza Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu.

Recent, în urma unor amendamente depuse de parlamentarii PSD din Brăila și Galați, Guvernul a alocat 30 de milioane de lei din Bugetul de stat pe 2023 pentru Aeroportul Galați-Brăila.

Se vor realiza următoarele studii:

1.       Studiu de fezabilitate pentru Aeroport CARGO și de PASAGERI

2.       Studii – geotehnic, evaluarea impactului asupra mediului, topografie de utilități existente, de disponibilitatea materialelor, de obstacolare, PUZ, arheologic, hidrologic, hidrogeologic, de trafic, preliminar de rezistență la schimbări climatice, privind ocuparea terenurilor, identificarea proprietăților și a suprafețelor de teren afectate, analiza cost – beneficiu și modelul financiar, tronsonarea/lotizarea pentru execuția lucrărilor, estimări generale de cost și devizul general de cheltuieli, raport financiar, studii privind elementele geometrice (calculul lungimii pistei de decolare-aterizare, calculul locației căii de rulare de degajare rapidă, calculul câmpului vizual al turnului de control ATC, simulări de capacitate ale aerodromului, studiu privind conceptul de securitate aviatică) – și altele în funcție de necesitate

3.       Documentații – suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații, racord de utilități și toate avizele.

Lungimea proiectată a pistei se dorește a fi de 4000m., iar lățimea pistei de 45m.

Proiectarea în faza de studiu de fezabilitate va include toate elementele necesare pentru detalierea soluției recomandate, cu planuri, schițe, profiluri și secțiuni, precum și descrieri tehnice preliminare ale următoarelor obiecte investiționale:

  • Terminal;
  • Căi de rulare și platforma;
  • Turn de control;
  • Drumuri de acces, drumuri tehnologice, împrejmuiri, parcări, stații autobuz, stații taxi, etc.
  • Sisteme și instalații necesare desfășurării activității Utilități etc.

Toate caracteristicile finale ale proiectului (dimensiunile, amplasarea, alte caracteristici tehnice) se vor determina pe baza activităților /analizelor desfășurate în cadrul acestui contract ținând cont de criterii obiective precum mărimea fluxurilor de trafic de pasageri prognozat, a numărului prognozat de mișcări de aeronave, analiza/ comparația opțiunilor economice și conexiunile de transport.

“De ceva timp, cu toții vrem să dezvoltăm această zonă – cea mai mare aglomerare urbană după București. Este dorința noastră să punem în prim-plan și aceste mari proiecte de infrastructură. Lumea era sceptică și cu podul peste Dunăre… Mă bucur că suntem o echipă unită, împreună cu cei doi europarlamentari din Brăila și Galați, Mihai Tudose și Dan Nica. O să avem o colaborare de lungă durată pentru că nu este vorba despre proiectele brăilenilor sau ale gălățenilor, ci sunt proiectele regiunii. Sperăm că asocierea să dea documente foarte bune astfel încât acest proiect să fie pus cât mai repede în practică și să ștergem cu buretele zâmbetul de pe fața cârcotașilor”, a declarat Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, la evenimentul de semnare a contractului.

După finalizarea studiilor din contract, autoritățile din Brăila și Galați vor căuta surse de finanțare pentru construcția aeroportului, luând în calcul toate variantele: bani de la bugetele locale, de la bugetul de stat sau chiar parteneriat public-privat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry