Ultimele etape pentru atribuirea operatorului unic și a operatorilor pe stațiile de sortare! Proiectul are o valoare de 30 de milioane de euro!

În 2022 județul Brăila va avea operator unic de salubritate, promisiune făcută de președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, încă din mandatul trecut. Dacă lucrurile decurg conform planului, și nu vor exista contestații, în doar câteva luni vom afla cine este câștigătorul licitației.

”Suntem în ultimele etape, la asociație și la Consiliul Județean, de atribuire a operatorului unic și a operatorilor pe stațiile de sortare. Sperăm să nu fie foarte multe contestații, astfel încât să avem operator unic și să începem acest proiect, care nu a fost un proiect foarte mic, a fost un proiect de 30 de milioane de euro, bani europeni. Sperăm să fim printre primele județe care să avem absolut totul implementat.

O să mai fie ceva de lucru în anii următori pentru că atunci nu am știut, sau nu am avut informațiile necesare, să vedem cum găsim soluții pentru a cântări partea de gunoi menajer și partea de reciclabile, astfel încât operatorul, noi ca instituție, dar și UAT-urile să aibă dimensiunea cantităților și banii care revin înapoi comunităților, în ceea ce privește reciclarea materialelor care merg către stațiile de sortare.

Vreau să vă mulțumesc, pentru că au fost foarte multe proiecte de hotărâri pe care le-am votat pe acest proiect și iată că suntem aproape de final cu încă un proiect european. 30 de milioane de euro nu sunt bani puțini”,

a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

După semnarea contractului, operatorul va avea la dispoziție șase luni de zile să se organizeze pe raza Județului și a Municipiului Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry