Societatea OPRYNIK IMPEX S.R.L., CUI 33284693, declară pierdut Certificat de înregistrare nr. B2929588/17.06.2014 emis de ORC…
Autor: Jurnalul de Brăila
Ce se întâmplă cu taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti? Proiectul ajunge în Parlament săptămâna asta!
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, sâmbătă, la Brăila, că săptămâna viitoare va ajunge pe odrdinea…
Peste 10.000 de lei, amenzi pentru brăilenii surprinși în timp ce aruncau gunoi pe domeniul public
În perioada 01.12.2021 – 06.12.2021 polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând…
Ministerul Finanţelor anunţă că Programul Tezaur continuă şi în ultima lună din acest an
Ministerul Finanțelor emite, începând de astăzi, 06 decembrie 2021, noi emisiuni de titluri de stat în…
Cum sa alegi cazinoul potrivit pentru tine
Jocurile de noroc reprezintă o metodă foarte interesantă de distracție și de petrecere a timpului liber.…
A venit Moș Nicolae la copiii din Mircea Vodă, Ulmu și Viziru! Peste 600 de pachete au fost împărțite de deputatul Popa Alexandru!
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, s-a ținut de cuvânt și și-a donat indemnizația de parlamentar…
Primăria și Consiliul Județean au premiat elevii și profesorii cu rezultate excepționale în anul școlar 2020-2021! În acest an valoarea totală a premiilor este de 85.400 lei!
Primăria Municipiului Brăila și Consiliului Județean Brăila premiază în fiecare an pe 6 decembrie elevii care…
Brăila-Buzău și Brăila-Focșani vor fi scoase la licitație anul viitor! Grindeanu speră ca în 2022 să semneze contractele de execuție pentru cele două drumuri expres!
Ministrul Transporturilor, viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, a venit cu vești bune la Brăila. În vara anului 2022,…
Constructorul garantează finalizarea lucrărilor în noiembrie 2022! Podul ar putea fi pus în circulație în decembrie anul viitor!
Viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu a vizitat astăzi șantierul podului peste Dunăre. Alături…
Avansări în grad, la Jandarmeria Brăila, de Ziua Națională a României!
12 cadre militare au fost răsplătite pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor prin avansare la gradul următor…
În misiune, cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual al Brăilei, Sfântul Ierarh Nicolae
Municipiul Brăila se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare, pentru a-și cinsti ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh…
VIDEO: Banca Națională a României a lansat în circulație bancnota de 20 de lei
Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o…
Gala Sportului – premierea celor mai buni sportivi brăileni!
Ca urmare a punerii la dispoziția Ministerului Tineretului și Sportului a unui fond de premiere al…
Vizită importantă la POD! Mâine se vor discuta cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din zona Brăila-Galați!
Viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, va face o vizită de lucru în zona…