Politică
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care data de 19 noiembrie va fi declarată Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Printre coinițiatori se numără și deputatul PSD de Brăila, Doina Ciocan, implicată în demersul legislativ care își…
Un amendament depus de PNL la legea privind introducerea certificatului verde COVID la locul de…
Deputatul PSD, Marius Budăi, a declarat, joi, după negocierile cu PNL privind măsurile sociale, că…
Start oficial pentru PNRR: România poate accesa prima tranșă în valoare de 3,793 miliarde de…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi două proiecte de lege, pentru completarea Codului fiscal, potrivit…
Decizia PNL de a continua negocierile cu PSD pentru formarea noului Guvern a fost luată…
În urma materialului publicat de Jurnalul de Brăila, cu privire la stadiul drumului expres Brăila-…
