Autor: Jurnalul de Brăila

Astăzi, în jurul orei 14:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor ar fi avut loc un accident rutier. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autovehiculul pe Calea Călărașilor, dinspre Șoseaua Buzăului, la intersecția cu strada Pietății, a efectuat virajul la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brăila. În…

Citește mai mult

Săptămâna viitoare, pe 25 mai 2023, se împlinește termenul pentru  depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212). Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Recomandăm ca Declarația Unică…

Citește mai mult

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila informează că, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/12.04.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local, de la Ministerul Finanţelor, în cursul anului 2023, până cel târziu la data de 1 august 2023, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1.000.000 mii lei, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni…

Citește mai mult

Astăzi, 14 mai a.c., în jurul orei 18:45, Poliția Orașului Făurei a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul pe DN 2B, în zona intersecției cu DJ 203 ar fi avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 203, dinspre localitatea Ulmu către Făurei, la intersecția cu DN 2B, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE și a lovit un autovehicul ce se deplasa regulamentar pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău,…

Citește mai mult

Astăzi, în jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitatea Albina și Vărsătura ar fi avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Albina, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, dinspre localitatea Vărsătura, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers de pe banda de refugiu către banda nr. 1, a derapat, lovind clădirea pasajului pietonal din zona combinatului și ulterior a ricoșat…

Citește mai mult

Astăzi, în jurul orei 11:55, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în zona navei Mureș, pe faleza Dunării, o persoană ar fi întrat în apă îmbrăcată și nu a mai ieșit. La fața locului s-a deplasat de îndată cel mai apropiat echipaj de poliție, precum și pompieri din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila care au extras o femeie din apă, fiind preluată de un echipaj SAJ. Echipajul medical i-a efectuat manevrele de resuscitare și a fost transportată la spital. Polițiștii au stabilit faptul că este vorba de o femeie în vârstă de 63 de ani,…

Citește mai mult

Într-o perioadă extrem de grea, când în Brăila colcăie drogurile, iar lupta pentru supremație se duce în stradă, unde clanurile interlope își reglează conturile, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, îl numește interimar la conducerea IPJ Brăila pe Dorin Valentin Condruz. Amintim că Dorin Condruz este cel care avea emoții în pandemie în a-l amenda pe prefectul Nicușor Ciocan pentru nerespectarea legii privind purtarea măștii de protecție în instituțiile publice. Asta în timp ce, sub geamul prefectului, brăilenii protestau și erau amendați de polițiști pentru că nu aveau mască, pe stradă! Ca o trecere în revistă a activității IPJ sub conducerea…

Citește mai mult

În data de 11.05.2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, reprezentat de Arhire Liviu – Inspector Șef și Sterian Liviu – Șef Servicu SSM, împreună cu reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila și ai Organismului Intermediar Regional (OIR) PECU Regiunea SUD-EST, a participat la întâlnirea „Sesiune de informare a agenților economici privind legislația muncii” organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila. Evenimentul a avut ca scop principal facilitarea dialogului dintre agenții economici și principalele entități responsabile în ceea ce privește asigurarea respectării prevederilor legislației muncii, oferindu-le oportunitatea de a discuta despre modificările recente atât în domeniul relațiilor…

Citește mai mult

Lucrătorii din cadrul Serviciului de Utilitate Publică și Gospodărire Locală Brăila au luat la pas spațiile verzi din Parcul Monument! Nicio suprafață nu a rămas netratată! Pe lângă țânțari, inamicul numărul 1 al oamenilor, pe perioada verii, devine căpușa! Aceste insecte parazit se ascund în firele de iarbă și așteaptă momentul prielnic să se prindă de haine sau chiar de piele. Dacă nu sunt depistate, pot să reziste până la câteva zile pe corpul gazdă. Aceste insecte parazite pot fi factori de risc în boala Lyme și meningoencefalită, dar din fericire nu toate sunt infestate, astfel că multe căpușe nu…

Citește mai mult

Muzeul Brăilei „Carol I” se alătură muzeelor din România, organizând cea de-a XIX-a ediție a evenimentului cultural Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, vă invităm sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 16:00 – 24:00, la toate secțiile și sediile Muzeului Brăilei „Carol I”, pentru a vizita expozițiile existente și a participa la activitățile incluse în program. Acest eveniment anual cultural este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat…

Citește mai mult

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Suma autorizată la plată este în valoare de 102.320.520,16 lei pentru un număr de 12.380 de beneficiari și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023. Cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. Valoarea totală…

Citește mai mult

Pe data de 15 Mai 2023 este programată runda cu numărul XXV din cadrul Ligii Florilor Mol. Dunărea Brăila va întâlni CS Rapid București, luni, începând cu ora 17:30, în Sala Polivalentă din Brăila. Prețul unui bilet este de 15 lei și poate fi achiziționat în ziua meciului, începând cu ora 14:30, din incinta Sălii Polivalente din Brăila, str. Aleea Parcului nr. 1. Meciul va fi transmis în direct de postul de televiziune PRO Arena iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frhlive.com. În perioada 2020-2023 cele două echipe au disputat…

Citește mai mult

Articol semnat de Ionel Lăzărică „Libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea celuilalt”, afirma filosoful existențialist francez J.P.Sartre. Poate că dacă fiecare om ar respecta acest principiu, nu ar mai fi nevoie de poliție, tribunale și altele asemenea… În spiritul celor afirmate de Sartre, pe data de 9 mai a.c., la Liceul Teoretic „Panait Cerna” au avut loc două activități ce fac parte din proiectul județean Bullying-ul poate ucide, proiect inițiat de profesori ai liceului gazdă, în parteneriat cu Atelierul de teatru “Cireșarii”, C.J.R.A.E. Brăila și Biroul de siguranță școlară din cadrul I.P.J. Brăila. În cadrul proiectului a avut…

Citește mai mult

Astăzi, 10 mai 2023, la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila, s-a desfăşurat faza județeană a concursului şcolar cu tematică de protecţie civilă „CU VIAŢA MEA, APĂR VIAŢA”. Organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, concursul s-a dovedit, ca în fiecare an, un eveniment şcolar de real interes. Alături de organizatori s-au aflat Consiliul Județean Brăila care au asigurat cupe, medalii și diplome și Direcția de Sănătate Publică Brăila care a asigurat asistența medicală. La acest concurs, la ciclul gimnazial, s-au prezentat echipaje din cadrul Școlii Gimnaziale „Fănuș Neagu” Brăila, Școlii…

Citește mai mult

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila alături de autoritățile locale au participat astăzi, 10 mai, la evenimentele dedicate comemorării Zilei Naționale a Independenței de Stat. Această zi are o semnificație deosebită în istoria României, marcând atât momentul când țara și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman în anul 1877, cât și ziua de încoronare a Regelui Carol I, în anul 1881. Este o onoare să fim prezenți la această ceremonie să comemorăm împreună Ziua Națională a Independenței de Stat. Ne amintim astăzi de sacrificiile făcute de generațiile trecute, care au luptat pentru independența și suveranitatea României, și ne exprimăm gratitudinea față…

Citește mai mult