Autor: Jurnalul de Brăila

Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită la Liceul Teoretic ”Panait Cerna” prin demararea unui proiect sportiv, intitulat ”Panait Cerna, Cupa Campionilor la volei”. În acest sens, inițiatoarea activității sportive, prof. Nicoleta Bujor, ne-a declarat: ”Proiectul a debutat cu patru echipe mixte, de volei, formate din elevi din clasele a IX a – a XII a. Sub coordonarea prof. Veronica Picuș, directorul liceului, au fost desfășurate activități sportive specifice, un rol important având aici și căpitanii celor patru echipe, respectiv Eduard Cochirleanu (a X a A), Adrian Botezatu (a XII a B), Marian Lupu (a XI a A), și Dorin…

Citește mai mult

Femeia era conștientă la sosirea echipajelor de salvare! Bărbatul, care conducea scuterul, a fost proiectat sub un autoturism care venea din sens opus! UPDATE: Șoferul scuterului a decedat în această seara la Spitalul Județean Brăila. Urmează ca polițiștii să continue cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă În aceasta seară, 9 octombrie, în jurul orei 19:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Galați, în zona podului Brăilița, ar fi avut loc un accident rutier. Din primele date, se pare că un…

Citește mai mult

Într-o postare pe o rețea de socializare, consilierul județean al Partidului Social Democrat, Andrei Ionuț Ichim îi adresează o serie de întrebări secretarului de stat al Partidului Național Liberal, Florin Sergiu Dobrescu, pe care îl numește ”secretar de stat degeaba”. ”Un domn secretar de stat se laudă pe Facebook, fals, că nu mai poate de grija locuitorilor din Făurei, deși nu i-a ajutat cu nimic și nu a mai trecut prin oraș de ani de zile. Din biroul confortabil, atacă primarul orașului și mă pomenește și pe mine, pentru simplul fapt că am semnalat o problemă de comportament civic. Domnule…

Citește mai mult

Astăzi, în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DC 8, ar fi avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, se pare că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DC 8, dinspre DE 584 către DN 2B, s-ar fi angajat într-o depășire și a acroșat autovehiculul pe care îl depășea, precum și autovehiculul ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Buzău. În urma evenimentului, a…

Citește mai mult

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Cluj și o percheziție domiciliară, în municipiul Brăila, fiind puse în executare și 9 de mandate de aducere. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe psihoactive și substanțe ce fac parte din categoria drogurilor de mare risc, precum și mai multe telefoane mobile. Din cercetări…

Citește mai mult

Astăzi, 7 octombrie 2022, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila s-a desfășurat Ceremonia de depunere a jurământului militar de către cei 14 subofițeri recrutați din sursă externă. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, primarul municipiului, Marian Dragomir, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila, colonel Ion Cristian, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, comisar-șef Budu Marius, șeful sectorului Poliției de Frontieră Brăila, Bourcianu Cristian, precum și directorul Bazei de Reparații Nave, Baștiurea Florin. De asemenea, din public au făcut parte familiile celor proaspăt încadrați în sistemul militar, prezența acestora dublând…

Citește mai mult

Membrii comisiei de analiză au fost prezenți la UAT Vădeni în această săptămână, pentru declanșarea procedurilor de despăgubire a imobilelor afectate de coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică ”Pod suspendat peste Dunăre, în zona Brăila”. Întrucât a fost realizată documentația cadastrală, de dezmembrare a imobilului, a fost avizată de OCPI și a fost intabulată în cartea funciară. În baza procesului verbal, Comisia va emite și va comunica Hotărârea privind stabilirea despăgubirilor. În situația în care titularii din actele de proprietate au decedat este necesară dezbaterea succesiunii și prezentarea certificatului de moștenitor. În situația în care sunt mai mulți…

Citește mai mult

Ionuț Ilie a primit arest la domiciliu! Șapte minore au fost exploatate sexual! La data de 4 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat 11 percheziții domiciliare în municipiul Brăila și au pus în executare 37 de mandate de aducere. Din cercetări, a reieșit faptul că, din ianuarie 2020 și până în prezent, mai multe persoane ar fi exploatat sexual, în țară și în străinătate, 10 persoane, dintre care 7 minore. În urma probatoriului administrat, la…

Citește mai mult

Ieri, 5 octombrie 2022, în jurul orei 12:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autobuz de transport public de persoane, pe strada General Eremia Grigorescu din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Polițiștii brăileni vor continua aceste activități, deoarece scopul nostru îl reprezintă siguranța  dumneavoastră,…

Citește mai mult

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane fizice care sosesc sau pleacă, din și în România pentru o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile că, în vederea stabilirii rezidenței fiscale, au obligația depunerii la ANAF a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România sau, după caz, a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România. Chestionarele se pot transmite electronic sau se pot depune personal sau prin împuternicit, la registratura instituției sau prin poștă, cu confirmare de primire. Formularele electronice ale chestionarelor sunt publicate pe website-ul Agenției Naționale…

Citește mai mult

Fanii Untold pot cumpăra începând de astăzi, la ora 14:00, abonamente pentru ediția 2023. Organizatorii au pregătit primele 10.000 de abonamente la un preț special, 109 euro plus taxe, pentru fanii care se înscriu pe untold.com. Zeci de mii de oameni s-au înregistrat deja și speră să fie printre norocoșii care își asigură de acum intrarea la unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. Cea de-a 8-a ediție UNTOLD va avea loc între 3 și 6 august 2023. Organizatorii spun că anul viitor vor aduce, pe lângă cei mai buni DJ-i din lume, și trupe în premieră pentru România.

Citește mai mult

Firma, la care lucrau moldovenii, SC PANGLAD CONS SRL, avea în plan construcția unui centru local de colectare a cerealelor în comuna Cireșu, localitatea Vultureni! SC PANGLAD CONS SRL a fost contractată de Cooperativa Agricolă Cireșu – AGRIPOP! La începutul lunii septembrie SC PANGLAD CONS SRL, care presta lucrări pentru firma familiei deputatului Popa Alexandru, fost amendată cu 200.000 lei, iar 5 dintre moldoveni au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României. Beneficiarul centrului de colectare cereale este ”AGRIPOP CIRESU COOPERATIVA AGRICOLA”, iar proiectul este derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având o valoare de 4.652.443 lei SFIDARE:…

Citește mai mult

Miercuri, în jurul orei 01:45, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Aleea de acces către Parcul Monument, la intersecția cu Șoseaua Buzăului, în urma unui viraj la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un copac. ”În urma evenimentului a rezultat vătămarea a șoferului și a pasagerului din auto, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”,…

Citește mai mult

Pe data de 9 Octombrie 2022 este programată runda cu numărul VI din cadrul Ligii Florilor Mol, tur competițional, sezon 2022/2023. Dunărea Brăila va întâlni CSM Galați, duminică, începând cu ora 17:00, în Sala Polivalentă din Brăila Meciul va putea fi urmărit live pe canalul de YOUTUBE al Dunării Brăila iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=74212 . Biletele se vor pune în vânzare în ziua meciului începând cu ora 15:30. Între anii 2018-2021, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, toate fiind câștigate de echipa…

Citește mai mult

Consiliul Județean și-a mutat activitatea în sediul Casei Tineretului, unde, în trecut, funcționa Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”. În cel mai scurt timp vor începe lucrările de reabilitare. Conform proiectului, lucrările ar urma să fie finalizate la finalul lunii martie 2023. Obiectivul general – modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Brăila. Scopul proiectului este de a asigura un cadru construit și funcțional modern și eficient pentru funcționarea instituțiilor publice care își desfășoară activitatea în imobilul Palat Administrativ. Îndeplinirea acestui scop va conduce la creșterea calității serviciilor publice oferite populației județului Brăila. Obiectivul general propus contribuie la realizarea…

Citește mai mult