Autor: Jurnalul de Brăila
Dr. Soare Mihai, șeful secției Anestezie -Terapie Intensivă, din Spitalul Județean de Urgență Brăila, a vorbit, pentru prima dată de la începutul pandemiei, despre schimbările care s-au produs în ceea ce privește actul medical, dar și despre efectul pe care această criză l-a avut asupra personalului medical. Confruntați cu o lipsă acută de personal, la nivel național, dr. Soare Mihai spune că a reușit, cu ajutorul Consiliului Județean și al DSP Brăila, să încadreze un medic tânăr, în echipa pe care o conduce. Reamintim faptul că Brăila este unul din puținele județe care oferă locuință de serviciu, în apartamente noi…
Cu ocazia împlinirii a 171 de ani de la înființarea Armatei noastre, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a avut loc festivitatea de acordare a recompenselor conferite de comandantul unității, într-un cadru restrâns și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2. Pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu 6 jandarmi au fost avansați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad. Mai exact, vorbim despre 1 ofițer și 5 subofițeri. Tot cu această ocazie, au fost recompensați moral prin citarea în ordinul de zi pe unitate 14 ofițeri și 5 subofițeri. Au fost acordate felicitări…
În cadrul conferinței de presă a Partidului Național Liberal, unde au fost prezenți consilierii locali Cătălin Canciu și Laurențiu Coman, s-a discutat și despre felul în care decurg ședințele de Consiliu Local Municipal. Liberalii spun că participă la comisiile de specialitate din care fac parte însă sunt proiecte care nu ajung pe ordinea de zi în timp util, astfel încât se văd nevoiți să ceară clarificări în plenul ședinței. Tot în cadrul conferinței de presă liberalii au spus că nu vor vota un buget socialist și cer ca majoritatea sumelor să meargă către investiții. Deputatul PNL, Alexandru Popa, a declarat…
Începând cu 1 aprilie 2021, portalul www.anaf.ro oferă posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop – OSS (Regim special de TVA). În conformitate cu prevederile Directivei TVA nr. 112/2006 referitoare la implementarea „pachetului TVA privind comerțul electronic”, de la data de 1 iulie 2021 întregul sistem OSS va deveni operațional, facilitând companiilor declararea electronică și plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferentă anumitor categorii de bunuri și servicii B2C (Business-to-Consumer). Utilizarea sistemului este opțională, simplificarea constând în faptul că sistemul oferă oportunitatea ca respectivele companii să nu se mai înregistreze și să declare TVA în fiecare dintre statele membre…
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează că a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet: a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet; b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2020. Suma totală autorizată la plată până la data de 01.04.2021 este de 99.085.552,92 euro, respectiv 473.926.199,57 lei, pentru un număr de 465 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,7830…
Dacă vrei să te bucuri de delicioșii ardei umpluți și în post, îi poți prepara după această rețetă fără carne. Ingrediente: 7-8 buc ardei gras;500 g ciuperci;100 g orez;1 ceapă mare;2 căţei usturoi;1 morcov mare;2 linguri ulei de măsline;1 legătură pătrunjel;100 ml piure de roşii;sare;piper. Cum se prepară: Taie “căpăcelele” fiecărui ardei şi curăță de semințe partea inferioară, folosind o linguriţă. Într-o tigaie încinge uleiul şi căleşte ceapa tăiată cât mai mărunt, împreună cu usturoiul mărunţit. Când ceapa devine translucidă, adaugă ciupercile tăiate cubuleţe şi amestecă continuu, până ce ciupercile îşi schimbă culoarea integral. Adaugă peste 2-3 linguri din piureul…
Incidența de peste 4 la mia de locuitori atrage noi restricții pentru municipiul Brăila. Primarul reacționează față de protestele brăilenilor și noile măsuri care sunt impuse în municipiu. ”Niciodată nu aș fi impus astfel de măsuri lipsite de logică. NICIODATĂ! – În week-end magazinele, restaurantele, etc se închid la ora 18.00 !!! În cursul săptămânii se închid la ora 21.00 !!! Ce studiu a generat aceste ore ? Este o regulă stabilită de aceiași oameni care au închis piețele anul trecut? STUDIU DE CAZ 3.000 de brăileni merg în 13 ore la 1 supermarket = 230 brăileni / 1 ora…
În cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi, la sediul PNL, deputatul Alexandru Popa a declarat că va candida pentru președinția Organizației Județene. Alături de Popa au fost Alexandu Bucălău, Cătălin Canciu și Laurențiu Coman, care și-au manifestat susținerea față de tânărul deputat. Problemele Partidului Național Liberal, la Brăila, pleacă de la faptul că sunt foarte multe bisericuțe: PDL-iști, PSD-iști, oamenii lui Cîrligea, oamenii lui Varga, combinațiile lui Cortez, Pro România și lista poate continua. ”Prin oportunitatea care mi s-a creat, în urma votului brăilenilor, de a ajunge deputat, vreau să aduc un nou suflu, o nouă echipă,…
Înainte de a impune Legea prin sancționarea populației, reprezentanții Guvernului, mai exact prefectul, în cazul de la Brăila, ar trebui să se asigure că ei sunt primii care o respectă. Nicușor Ciocan a fost fotografiat fără mască, la o întâlnire cu parlamentarii AUR, în timp ce sub geamul instituției brăilenii strigau ”Stop restricții” și ”Libertate”. Cu privire la imaginile semnalate apărute în presa locală, Poliția din Brăila a declarat că s-a sesizat și va efectua verificări. În aceeași seară, protestatarii care au fost surprinși fără mască au fost sancționați contravențional. Lipsa de reacție a organelor abilitate, în ceea ce-l privește…
Scrisoare deschisă Guvernului României și premierului Florin Cîțu, semnată de președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac. Președintele Consiliului Județean îi cere premierului României demisia în urma sumelor alocate județului Brăila. Chiriac spune că nu se poate vorbi despre dezvoltarea județului din aceste fonduri și trage la răspundere PNL-ul pentru dezastrul pe care l-au creat în România. ”Stimate Domnule Prim-ministru, Încep această scrisoare deschisă prin a vă reaminti că pe harta României există și județul Brăila. Vă scriu asta pentru că am constatat în urma sumelor pe care le-ați alocat prin legea bugetului de stat că nu știți nimic despre Brăila…
La data de 31.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Buzău au efectuat un număr de 20 de percheziții domiciliare, pe raza județului Buzău și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, fără autorizaţie. În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 – 2021, pe raza județelor Buzău și Brăila și a municipiului București, a acționat…
CUM PUTEM COLECTA SEPARAT ACASA ? Acasa este locul unde ne simtim bine, alaturi de familie sau de prieteni. Mai recent, acasa este locul in care muncim, invatam, locuim, ne distram, facem aproape toate activitatile pe care nu demult le faceam la birou, la scoala sau in oras. Dar, indiferent de context , acasa este si locul in care producem o cantitate importanta de deseuri pe care, daca stim sa le colectam separat corect, pot fi reciclate si transformate in alte produse. Asadar, orice deseu are valoare si in plus, prin colectare separata, ne aducem fiecare, aportul nostru mic la…
Restricțiile cauzate de pandemie au scos multă lume în stradă! În special sute de copii și de adolescenți care își strigă drepturile și își cer libertatea, sau ceea ce consideră ei că ar fi libertate. Așa cum au făcut-o alții într-un sângeros decembrie 1989. Nu comentăm acum și aici dacă au sau nu dreptate. Dacă se justifică sau nu ieșirea lor în stradă sau dacă au fost îndreptățiți să facă ceea ce au făcut. Este momentul ca să atragem atenția asupra lipsei de reacție a autorităților, a parlamentarilor, a aleșilor locali. Care nu și-au găsit timp, poate nu aveau pregătite…
Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Brăila a transmis o serie de informații cu privire la evenimentele petrecute noaptea trecută. În primul rând, în imaginile transmise pe internet în care apare un minor, în stare de inconștiență, alături de ceea ce părea o baltă de sânge, s-a stabilit ulterior că în fapt era vorba de o eșarfă roșie care, după cum se vede și în imagini, a fost ridicată de un alt protestatar. Mai mult, pe rețelele de socializare a fost distribuită informația falsă privind decesul unui protestatar. ”Recent, pe reţelele de socializare a fost lansată o informaţie falsă, referitoare la decesul…
În total, șapte persoane s-au prezentat la Spitalul Județean, noaptea trecută, după ce au avut altercații cu forțele de ordine. În prezent există o singură plângere penală împotriva unui jandarm. Noaptrea trecută, un grup de 19 tineri, printre care și minori, au fost aduși la sediul IPJ pentru a fi sancționați contravențional. ”S-a stabilit faptul că în jurul orei 00.00, la sediul Poliției Municipiului Brăila a fost condus de către jandarmi un grup de 19 tineri, cu vârste între 16 și 20 de ani, pentru a fi sancționați conform prevederilor legale. În sediul subunității una dintre persoane a reclamat faptul…