Autor: Jurnalul de Brăila

Tinerii PNL au scandat „Muie PSD, de la Brăila, se știe!!” in timpul unei petreceri organizate in cadrul Scolii de vara a TNL de la Venus, conform mai multor înregistrări postate online. Aflați în stațiunea Venus la Școala Politică de Vară, tinerii liberali, care au reprezentat organizația de la Brăila, au vrut să le arate și colegilor ce au înțeles ei din politica făcută de PNL pe plan local! Au curs manelele, dedicațiile și la final înjurăturile la adresa PSD. Tinerii din PNL adunați din toată țara au cântat și au dansat, iar colegilor de la guvernare le-au strigat: „muie…

Citește mai mult

Într-un comunicat de presă transmis de PSD Brăila, președintele Ion Rotaru precizează că modificările vin în contextul în care atât municipiul Brăila cât şi învecinate sunt grav afectate de poluarea provenită de la fostele unităţi industriale Combinatul de fibre artificiale şi Combinatul de celuloză şi hârtie. Mai exact este vorba despre Legea nr. 161/2022 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 27 mai 2022 şi care a intrat deja în vigoare. Prezenta lege aduce modificări alin. (5) al art. 65 din…

Citește mai mult

Un meci care ne-a ținut cu sufletul la gură! Brăileanul nostru a ridicat sala în picioare! Valentin Mavrodin a devenit un simbol pentru tinerii din KickBoxing-ul brăilean! Mavrodin spune că se antrenează de aproximativ 6 ani. S-a urcat în ring cu gândul la victorie și asta a și făcut. Adversarul lui, Marko Dusinschi, nu a mai avut nicio șansă, după ce a fost pus la pământ. ”Dacă s-ar fi dus până la capăt, putea fi un meci greu, sunt sigur! Și el este un luptător destul de bun și dacă stăteam la luptă era greu. Aș vrea ca fiecare meci…

Citește mai mult

Un festival cum nu a mai văzut Brăila! Nume grele ale sporturilor de contact se întrunesc la unul dintre cele mai mari evenimente sportive din Sud Estul României Festivalul Artelor Marțiale – din Brăila. Gala Best of the Best îi aduce față în față pe cei mai renumiți luptători la nivel național și internațional, care își vor demonstra în fața publicului larg priceperea și puterea. Sute de persoane sunt așteptate să urmărească reprezentația luptătorilor într-un show plin de fight-uri tensionate. Proba cântarului a fost trecută de toți participanții la Gala Best of the Best Seara trecută, în incinta Brăila Mall,…

Citește mai mult

În seara de 17 august a.c., la sediul I.P.J. Brăila s-a prezentat o tânără, în vârstă de 15 ani, din municipiul Brăila, care a sesizat faptul că în perioada noiembrie 2021 – august 2022, ar fi fost constrânsă fizic de tatăl său să întrețină raporturi sexuale orale cu acesta. Conform unor surse din anchetă, bătăile au început din 2013. Umilința a crescut treptat și în scurt timp tatăl s-a transformat în monstrul de astăzi. Fata le-a povestit anchetatorilor cum cel care trebuia să o apere, să o protejeze și să-i ofere siguranță nemijlocită, a ales să-i fie fure inocența, să…

Citește mai mult

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naționale de Control al Tuberculozei în România, pentru perioada 2022-2030. Documentul stabilește obiective care continuă eforturile pentru controlul și eradicarea tuberculozei și oferă un cadru pentru schimbări profunde, care să accelereze progresul și să răspundă în mod profesionist nevoilor pacienților. La fel ca în Strategia Națională TB 2015-2020, și în Strategia Națională TB 2022-2030, una dintre prioritățile strategice râmâne reducerea morbidității și mortalității TB prin menținerea unor rate adecvate de detectare și succes al tratamentului. Noua strategie propune o schimbare radicală a modului în…

Citește mai mult

Aseară, 8 septembrie, în jurul orei 18:30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Tufești, în timp ce conducea un moped pe raza localității de domiciliu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul în cauză nu este înregistrat. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind…

Citește mai mult

Una dintre cele mai frumoase comune ale județului Brăila a strâns seara trecută mii de oameni dornici de distracție, muzică bună și bucate alese. Primarul Daniel Drăguț le-a demonstrat localnicilor că nu este doar un bun gospodar, ci că poate să le ofere și o petrecere demnă de Zilele Comunei Jirlău. Comuna Jirlău a înflorit sub conducerea primarului Daniel Drăguț și a devenit una dintre cele mai frumoase comune ale județului Brăila. Alături de primar, meritul revine și localnicilor, care au înțeles necesitatea unei dezvoltări unitare, oameni care dau suflet și viață ulițelor din Jirlău. Pentru ei, edilul a pus…

Citește mai mult

Ajuns secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Cătălin Canciu, fost inspector școlar general, care a muncit toată viața la stat și nu are nicio treabă cu antreprenoriatul, vrea să ne demonstreze că ne-am grăbit atunci când l-am numit ”expert” în Turism. Este drept că turistul Canciu, cel care nu a plătit din buzunarul propriu deplasările, din acest an, pe care le-a făcut pe fonduri europene, nu are cum să înțeleagă necesitatea oamenilor care suferă de diferite afecțiuni sau a pensionarilor bolnavi, de a beneficia de prețuri decente la tratamentele balneoclimaterice. Secretarul a transmis astăzi un comunicat de presă…

Citește mai mult

Competiția adresată Diviziei A este organizată de Federația Română de Handbal și se desfășoară anul acesta în 3 serii – A, B și C. Dunărea Brăila va evolua în Seria A, alături de CSU Știința București, CS Rapid București DivA, ACS Spartac București, ACS Unirea Dobroești, CSM București DivA, CS Activ Prahova Ploiești, SCM Gloria Buzău DivA, CSU Neptun Constanța, CSM Unirea Slobozia. Formația de profil din Divizia A va fi antrenată de profesorul Cristian Preda. Meciurile din campionat se vor desfășura în zilele de sâmbătă, în sistemul tur-retur. După disputarea acestora, se vor întocmi clasamentele pe fiecare serie. Dunărea…

Citește mai mult

Martorii spun că bărbatul conducea cu viteză. Impactul cu refugiul pietonal i-a fost fatal. Salvatorii au încercat în zadar resuscitarea! În data de 07.09.2022, în jurul orei 22:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe șos. Olteniței. Din primele verificări efectuate în urma sesizării, s-a constatat faptul că un autovehicul, condus de un bărbat, se deplasa pe șos. Olteniței dinspre Piața Sudului către str. Ion Iriceanu, iar când a ajuns în dreptul refugiului de tramvai, a intrat în coliziune cu acesta.Șoferul era singur în autoturism, martorii fiind cei care au sunat…

Citește mai mult

În data de 05.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea pentru 24 de ore a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc. Măsura a fost dispusă după ce, la data de 04.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna, împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna i-au surprins în flagrant pe inculpați, în județul Covasna, în timp ce transportau cu…

Citește mai mult

Șoferul a fost prins de polițiști în cartierul Obor din municipiul Brăila. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal! Aseară, 6 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați de către un participant la trafic, cu privire la faptul că un bărbat ar fi condus un vehicul pe raza municipiului Brăila într-un mod sinuos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe Aleea Margaretelor pe șoferul în cazuă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Brăila. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o…

Citește mai mult

În conformitate cu reglementările legislative în domeniu, Comuna Măxineni organizează în data de 28.09.2022 licitație publică deschisă cu ofertă în plic închis, pentru atribuirea contractelor de concesiune terenuri aflate în administrare. STUDIU DE OPORTUNITATE privind concesionarea prin licitație publică, a terenului arabil  în suprafață de 92.20 ha, situat în extravilanul localității Măxineni, Comuna Măxineni, Județul Brăila, ce aparține domeniului privat al Comunei Măxineni:

Citește mai mult

Pe data de 11 Septembrie 2022 este programată runda cu numărul IV din cadrul Ligii Florilor Mol, tur competițional, sezon 2022/2023. Dunărea Brăila va întâlni SCM Craiova, duminică, începând cu ora 15:45, în Sala Polivalentă din Brăila. Biletele se vor pune în vânzare în ziua meciului, începând cu ora 14:45. Meciul va putea fi urmărit în direct pe postul de televiziune PRO Arena iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=74199. Între anii 2019-2022, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, 2 dintre ele fiind câștigate de…

Citește mai mult